După doar două ore de lucru manual intens, plasticienii asiatici au livrat un Moş încântător şi de nerecunoscut, ce arbora mimica tânărului artist (în comparaţie cu venerabilul Santa) român Nicu Covaci.
Dincolo de performanţa lor, deja devenită rutină, ceea ce merită cu adevărat remarcat ar fi faptul că medicii chinezi l-au operat pe Moş Crăciun nu doar la faţă, ci şi la partitură.
Astfel, din acest an, Moşul nu va mai putea fi auzit fredonând la rece celebrul semnal de sărbători ”Jingle bells”, ci interpretând mult mai cunoscutul rockolind românesc ”Lasă, lasă, lasă, lasă, c-ajung eu la tine-acasă!”.