Responsabilii Ambasadei Rusiei în Republica Moldova au subliniat, într-un mesaj publicat pe canalul de Telegram, că Oleg Ozerov, ambasadorul agreat, a încercat să trimită în data de 30 aprilie un colet bașcanei Găgăuziei, care conținea „produse alimentare, literatură și un mesaj din partea” acestuia. Dar au primit refuz, unul care ar avea „conotații politice”.
,,În aceste condiții, Ambasada publică mesajul în mod independent, sperând că acesta va fi auzit și va ajunge la destinatar prin atenția publicului”, se arată în mesajul misiunii diplomatice.
De cealaltă parte, reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor au menționat că refuzul primirii coletului expediat „are la bază temeiuri legale, prevăzute expres în Codul de executare”.
„Potrivit art. 211 alin. (1), persoanei condamnate i se permite să primească săptămânal un singur colet. Persoana condamnată Guțul E.A. a beneficiat deja de acest drept în perioada de referință, astfel încât primirea unui colet suplimentar nu are temei legal, indiferent de identitatea expeditorului. Administrația respinge cu fermitate orice insinuare privind o «motivație politică». Refuzul este exclusiv de natură procedurală și se aplică în mod egal tuturor persoanelor condamnate”, au detaliat angajații ANP pentru ,,Adevărul”.
Vrea și întrevederi în pușcărie
Anterior, Oleg Ozerov, ambasadorul desemnat al Rusiei în Republica Moldova, a solicitat o întrevedere cu bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, în penitenciar, dar reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor au respins cererea.
Totodată, în luna martie a acestui an, Renato Usatîi, liderul formațiunii Partidului Nostru din țara vecină, a afirmat că cei doi spioni moldoveni care au revenit recent acasă în urma unui schimb ce l-a vizat pe Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) care ar fi spionat pentru KGB din Belarus, s-ar afla în arest în Rusia, iar Chișinăul ar fi negociat eliberarea lor, inclusiv prin scoaterea din detenție a bașcanei Găgăuziei.
Întrebat dacă negocierile privind schimbul au vizat-o pe Evghenia Guțul la solicitarea rușilor, șeful Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteața, a răspuns că discuțiile cu FSB au început în vara anului trecut, dar nu au inclus-o pe bașcană.
„Ce pot să vă spun cu siguranță este că Guțul nu a fost pe masa de negocieri. Nu a fost propusă nici de noi, nici de ei. Deci, Guțul nu era un nume aflat pe masa negocierilor”, a adăugat șeful SIS în cadrul unei emisiuni a PRO TV de la Chișinău.
Condamnată în 2025
Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost condamnată în august anul trecut la șapte ani de închisoare, fiind încătușată în sala de judecată imediat după pronunțarea sentinței. Totodată, i-au fost confiscate aproape 41 de milioane de lei moldovenești. Alături de ea a fost condamnată și secretara fostei formațiuni Șor, Svetlana Popan, care a primit o pedeapsă de șase ani de închisoare, fiind dispusă și confiscarea a aproximativ 10 milioane de lei moldovenești.
Sentințele au fost dictate pentru ,,acceptarea cu bună știință a finanțării concurentului electoral și a partidului politic din partea unui grup criminal organizat”, iar conform probelor acuzării ,,Evghenia Guțul, în perioada 2019–2022, activând în calitate de secretară în cadrul Departamentului de Monitorizare, Planificare și Control al fostului Partid Politic „Șor” (declarat neconstituțional prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 10 din 19.06.2023 și radiat din Registrul de stat al persoanelor juridice la data de 23.01.2024), ar fi fost activ implicată în activitatea de introducere sistematică a mijloacelor financiare necontabilizate în Republica Moldova, provenite din partea unui grup criminal organizat, preponderent din Federația Rusă, prin efectuarea curselor aeriene și terestre (tur-retur în 24 de ore), pe care ulterior le-ar fi integrat în activitatea partidului, în scopul susținerii activității acestuia pe arena politică din Republica Moldova. Pe un alt capăt de acuzare, Evghenia Guțul, în calitate de complice, în perioada septembrie 2022 – noiembrie 2022, ar fi coordonat activitatea unor oficii teritoriale ale fostului Partid Politic „Șor” din raioanele Republicii Moldova, fiind responsabilă de verificarea, confirmarea listelor și remunerarea participanților la protestele organizate de Partidul Politic „Șor” în fața instituțiilor publice din mun. Chișinău (Parlament, Guvern, Președinție, Procuratura Generală etc.), acceptând astfel, cu bună știință, finanțarea partidului politic din partea unui grup criminal organizat, în sumă totală de 40 905 637 de lei”.
În cazul Svetlanei Popan, acuzarea a subliniat că ,,a fost responsabilă de Oficiul Teritorial din mun. Chișinău în perioada septembrie 2022 – noiembrie 2022. Aceasta ar fi acceptat, cu bună știință, finanțarea partidului politic din partea grupului criminal organizat, în sumă totală de 9 748 425 de lei, mijloace financiare destinate pentru achitarea protestelor organizate de partidul politic, achitarea salariilor necontabilizate (în plicuri) membrilor oficiilor teritoriale etc”.
Evghenia Guțul mai figurează într-un dosar penal inițiat pentru încălcări legate de campania electorală pentru alegerea sa în funcția de bașcană a Găgăuziei din 2023. Ea neagă acuzațiile.











