Membrii Guvernului de la Berlin avertizează că măsurile ar putea fi înăsprite. Germania a impus la începutul lunii un set de măsuri dure pentru a opri al doilea val al pandemie.
Germanii sunt avertizați că ar putea urma încă aproximativ 5 luni de restricții dure până la relaxarea măsurilor anti-Covid.
„Încă nu am ieşit la liman. Nu ne putem permite un yo-yo, economia deschizându-se şi închizându-se constant. Dacă nu vrem zile cu 50.000 de infecţii noi, aşa cum se întâmpla în Franţa în urmă cu câteva săptămâni, trebuie să trecem prin asta şi să nu speculăm în mod constant relaxarea măsurilor. Toate ţările care şi-au ridicat restricţiile prea devreme au plătit până acum un preţ prea mare în ceea cea ce priveşte viaţa umană pierdută”, a spus ministrul Economiei Peter Altmaier, referindu-se la numărul de infecţii.