O imagine în care mai mulți memebri ai Cabinetului Orban apar într-un cadru relaxat, fără măști, fumând și consumând băuturi alcooloice, a făcut ocolul rețelelor de socializare, potrivit României Libere.
În fotografie apar premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Economiei, Virgil Popescu, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu și ministrul Transporturilor, Lucian Bode.
Instantaneul a fost postat inițial de către consilierul parlamentar Cristian Vasilcoiu, ex-purtător de cuvânt al Liei Olguța Vasilescu în perioada în care aceasta deținea portofoliul de Ministru al Transporturilor, fiind ulterior preluată și repostată de Eugen Teodorovici și Victor Ponta.
Cadrul în care oficialii guvernamentali apar în poziții lejere, în jurul unei mese pe care se aflau farfurii cu mâncare, sticle de bere, șampanie și băuturi spirtoase, a fost explicat noaptea trecută chiar de către premierul Ludovic Orban, într-o declarație pentru Libertatea.
”Fotografia este făcută de ziua mea de naştere, pe 25 mai. Au venit câţiva colegi. Este reală, nu pot să dezmint, cum fac alţii, lucruri de domeniul evidenţei (…) Era pe seară, în biroul meu. Muncisem toată ziua, în ziua mea de naştere, iar ei au venit să îmi facă o surpriză. După ora 17:30-18:00, au venit la mine mai mulţi colegi care se şi văd în poză. Mai erau trei care nu se văd în poză. I-am servit, cum este normal, cu un pahar de ceva. Am stat de vorbă şi i-am servit cu o gustare, cu un pahar de bere, nu am făcut nimic rău (…) Nu aveam mască pentru că mâncasem, se vede după farfuriile de pe mese. Le-am oferit o gustare colegilor mei apropiaţi, de cabinet. Veniseră să îmi ureze „La mulţi ani!”. Uitaţi-vă că în poză apar măşti şi farfurii”, a explicat premierul Orban contextul festiv al întâlnirii.
Citește mai mul în România Liberă!