Germania a ridicat interdicţiile pentru exporturile de echipamente medicale, care au fost introduse la începutul lunii martie pentru a evita o criză de măşti, ochelari şi mănuşi de protecţie, a anunţat joi Ministerul Economiei, în contextul în care autorităţile se luptă cu limitarea răspândirii coronavirusului, potrivit Reuters.
“Prin urmare, exportul de echipamente de protecţie către alte state membre din UE nu mai necesită un permis”, a menţionat Ministerul Economiei, informează agerpres.ro.
Decizia vine după ce Berlinul a anunţat sâmbătă că, în acord cu Comisia Europeană, modifică un decret emis la începutul acestui luni care prevedea că exporturile de echipamente de protecţie aveau nevoie de o aprobarea unei agenţii guvernamentale.
În Germania s-au înregistrat până în prezent 10.999 de contaminări cu noul coronavirus şi 20 de decese, a anunţat joi Institutul Robert Koch.