„Întrebarea e, dacă mai merită să revii în politica românească. După o viață de om, n-am nimic de demonstrat, sunt un om realizat, după jobul de la NATO pot să mă duc să fac ce vreau eu cu viața mea (…) Este efectiv o furtună într-un pahar cu apă, nu e nimic. Nu-mi pun întrebarea de la așa ceva. Eu am pielea tăbăcită, eu am primit la atacuri și la lucruri în viața mea care m-au întărit. Eu era să fiu mort politic de multe ori și, într-o formă oarecare parcă…- un fel de pasărea Phoenix. (…) Ce nu te omoară, te întărește, e o vorbă adevărată. Și atunci eu nu am o problemă cu atacurile astea”, a declarat Mircea Geoană, în cadrul unui interviu la Fanatik.ro, întrebat dacă după acuzațiile de plagiat s-a gândit să iasă din cursa neoficială pentru alegerile prezidențiale din acest an.
Numărul doi în NATO afirmă că a fost și el în „politică partizană, foarte adânc băgat” și nu se dezice de perioada respectivă, dar consideră că astăzi „lumea vrea ceva diferit, vrea ceva care să poată să impună partidelor niște reguli minime de funcționare mai bună în societate, să nu fie buzunarul nimănui și să-i reprezinte pe toți”.
Întrebat dacă nu s-a gândit nici o secundă după ce a apărut scandalul cu plagiatul să renunțe, Mircea Geoană a răspuns: „Este efectiv o pișcătură de țânțar”.
Secretarul general adjunct al NATO afirmă că s-a întrebat pe el, dar și-a întrebat apropiații dacă „merită să te mai bagi în politică în România, care de multe ori miroase urât”, și a ajuns la o concluzie: „confortul personal este mai puțin important față de ceea ce poți să dai înapoi țării tale”.
Geoană a afirmat că acuzațiile de plagiat sunt „un episod periferic, neesențial”. „Ceea ce este pe fond, este faptul că într-un fel nu ai voie să abandonezi proiectul național și dacă n-ași fi convins că în următorii zece ani de zile putem chiar să ne ducem la nivelul următor, chiar să putem face lucrurile mai bine”, a adăugat secretarul general adjunct al NATO.
Geoană: Următorul deceniu este foarte important
Întrebat dacă își dorește două mandate, Mircea Geană a răspuns; „următorul deceniu este foarte important”. „Uitați și Keir Starmer, care a câștigat ieri dramatic și decisiv în Marea Britanie, proiectul lui este pe zece ani, deși au cinci ani de zile mandatul”, a adăugat Geoană.
Întrebat dacă proiectul său este tot pe zece ani, Geoană a răspuns „tot pe zece ani de zile”. „Pentru că sunt lucruri pe care le poți face repede dar sunt și lucruri care au nevoie de puțin timp. În primul rând trebuie să mă hotărăsc să candidez, doi să mă voteze românii, să termin primul mandat și după aia mai discutăm”, a adăugat Mircea Geoană.
Potrivit unei investigații PressOne, Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, ar fi plagiat substanțial, prin traducere, în teza sa de doctorat. Cea mai mare parte a conținutului ar proveni din documente oficiale americane, de pe vremea lui Bill Clinton și George W. Bush, arată sursa citată.
.