Procurorii militari i-au pus sub sechestru vila din Prelungirea Ghencea și colecțiile de 2.000 de tablouri și 31 de ceasuri scumpe, care vor fi expertizate.
Aceste bunuri ar trebui să acopere, în cazul în care va fi găsit vinovat și condamnat, prejudiciul invocat de anchetatori prin decontarea unor lucrări fictive la Cimitirul Ghencea Militar 3, care se ridică la aproape 12 milioane de lei.
Acte de proprietate pentru apartamente din Mamaia
Pe de altă parte, susțin surse apropiate de anchetă, procurorii militari încearcă să confirme că generalul Zisu ar deține prin intermediari și câteva apartamente într-un complex rezidențial din Mamaia.
Actele de proprietate ar fi fost descoperite la percheziții, într-un seif, alături de cele 31 de ceasuri. Sâmbătă seară, Ministerul Apărării a cerut trecerea în rezervă a generalului Zisu.