Asociația IREC solicită anchete după moartea fetișei de 3 de ani, din localitatea Saraiu, județul Constanța, în data de 11 iunie 2021.
„Solicitam publicarea raportului IML privind cauzele morții acestui copil întrucât avem informații pe surse că se încearcă mușamalizarea acestui caz pentru a disculpa Primăria Saraiu și pe doamna primar Dorinela Irimia de vina pe care o poartă pentru moartea acestui copil în urma neîndeplinirii obligației legale pe care o aveau, să strângă câinii fără stăpân, pentru ca aceștia să nu fie un pericol pentru oamenii din localitate. În acest sens, se încearcă legitimarea ipotezei că micuța a fost devorată de animale sălbatice, nu de haitele de câini fără stăpân care exista în număr mare pe raza localității și despre care știu toți locuitorii”, spun cei de la Asociația IREC.
Aceștia au informații că fetița a fost devorată de câinii fără stăpân din comună și a murit în chinuri inimaginabile.
Potrivit IREC, primarul Dorinela Irimia este nașa de botez a copilei și angajatorul tatălui fetitți ucise, „ceea ce înseamnă că este foarte posibil ca aceasta să faca într-adevăr presiuni pentru a mușamaliza cazul și a scăpa de răspunderea penală pentru moartea copilului”.
„Solicităm o pozitie publica din partea Inspectoratului de Poliție Constanța în legătură cu acest caz: ce dovezi au că acest copil a fost mai degraba ucis și devorat de animale sălbatice și ce specie indică dovezile că ar fi aceastea mai degrabă decât că a fost ucis și devorat de haitele de câini fără stăpân din localitate? Nu este posibil să plătim cu viața copiilor noștri indiferența și incompetenta autorităților care nu ne pot garanta viața și integritatea corporală, în condițiile în care pentru eradicarea acestui flagel există cadru legislativ încă din 2013 de la tragicul caz Ionuș Anghel”, mai spun cei de la Asociația IREC.
O fetiţă de trei ani, dispărută de acasă, a fost găsită pe un câmp, în 11 iunie, la patru kilometri distanţă de locul dispariţiei. Medicii au costatat decesul copilului şi se pare că victima a fost muşcată de animale sălbatice.