in ,

Democraţia, omul şi sistemul

N-am agreat niciodată „sistemul”, dar  față de membrii înflăcărați și remorele acestuia, am nutrit dintotdeauna silă. Prin sistem nu mă refer la politicieni. Treaba asta cu politicianul e așa o scorneală. Nu Ceaușescu este responsabil de ce s-a întâmplat înainte de ’90, chiar dacă a fost singurul tras la răspundere. Am eu așa o ipoteză că tendința naturală a oricărui sistem este către distopie, fie acel sistem statul, o fabrică sau o corporație. Walmart are mai mulți angajați decât are Slovenia populație, dar nici un angajat Walmart nu-și pune problema de a vota consiliul director. Deci omul poate suporta fără probleme dictatura, atâta timp cât îi sunt îndeplinite anumite necesități și așteptări. La urma urmei, preferi o dictatură în care ai de toate sau o democrație săracă?

Omul de rând are gândirea fetei de provincie care speră să se mărite bine. Dragostea e fason, libertatea e moft, foalele’s baza. Toate maimuțele o făceau curvă pe Columbeanca, dar mai mult din invidie decât din apartenență la vreun cadru moral. Nu de alta, dar nu văd cum aderarea la un cadru moral pertinent, te-ar îndreptății să etichetezi alegerile oamenilor, în contextul în care alegerea lor nu te afectează câtuși de puțin. E ca și cum m-ai eticheta pe mine bășinos fiindcă mă vezi halind fasole, deși mata nu locuiești nici măcar în același cartier cu mine. Mămucile din sărmănie își visează fetele măritate cu italieni: „n-are nimic mamă dacă te mai bate, că și pe mine mă mai atingea tac’tu, da’ are bani, casă, mașină, nu trebuie să te chinui ca mine”. Așa judecă omul așteptător la coadă și în ceea ce privește sistemul. Vorba unui prieten: „dacă oprimarea ar fi cauza principală a revoltelor, oamenii s-ar revolta tot timpul”. Când foamea face legea în sistemul de valori și se suprapune cu iluzia lumii juste, Ion al Glanetașului  face tot posibilul să se descurce, iar dacă nu poate lua pământ sau mai ales dacă e prea leneș să-l muncească, se înscrie pe la partid sau se subscrie la servicii. La fel era și pe vremea lui Ceașcă, activiștii și turnătorii n-au dispărut ca specie. SRI-ul și Partidele nu sunt altceva decât piramide Multi-Level-Marketing, diferă doar puțin discursul, conceptul e același. Generația de Millenials nu prea are treabă decât la nivel adolescentin cu aceste fenomene, dar se agită ca spray-ul prin ONG-uri cu mofturi „indie” și „anti-establishment” gonind după idealuri rupte de realitate, formând mișcări cu viteză zero și accelerație din părți.

Sistemele piramidale sunt susținute de baze, nu de vârfuri. Zicea Orwell „If there is hope, it lies in the proles” („Dacă există speranță, atunci ea stă în proli” na. Prolii erau masa majoritară). Avem acest „Dacă”, mare cât fundul lui Nicky Minaj. Observația e mai mult o ironie, un clopoțel la gâții mâții. Puterea presei e iarăși o duioșie stearpă, și de-ar fi complet liberă și ultra-competentă, informarea maselor e o amăgire. Presa scrie, masele țipă contra sau pro și cam atât, oricum masele urmează voci, rareori argumente. Toate aceste lucruri se regăsesc oriunde, chiar și în Țara Câinilor cu Covrigi în Coadă.

Democrația prin structurile ei, nu face decât să baleieze puterea asupritoare, fiindcă trebuie să fie foarte clar oricui, puterea este prin definiție asupritoare, inclusiv cea a presei. Lumea este un experiment de tip Standford cu 7 miliarde de subiecți, din care tartorele cel mare e cel mai adesea unul mic. Vișinescu l-a depășit pe Ceaușescu, capii de lagăre naziste au fost mai crunți decât însuși Hitler.

Îmi propusesem cândva să scriu o nuvelă „Remora roz”, o scriitură despre ascensiunea și declinul unui „asistent de călău” comunist. Dar ce folos? Unii citesc și zic: „are dreptate!” Fiindcă le confirm cele adevărate în mintea lor, alții citesc și zic: „ce prostie!” fiindcă le infirm cele adevărate în mintea lor. Scriu pentru că îmi închipui că ar fi mai rău dacă nu s-ar mai scrie deloc, scriu așa de întreținere.

Unii se tem de dictatura SRI-DNA, alții se tem de dictatura PSD. Pe scurt, toată lumea se teme, adică sistemul obține ce vrea. Nu știu ce om lucid, onest și inteligent poate publica material alarmist. Că îmi vine să zic: dacă tot trebuie să vă temeți de ceva atunci mai bine să vă fie frică doar de Dumnezeu, dar la îndemnul ăsta omul postește și se bisericește cel mult, nu pricepe că e un îndemn la curaj. Și dacă tot am ajuns la Dumnezeu, iată alt părtaș al sistemului care speculează la maxim nevoia de apartenență a omului, asuprind, ca orice putere și chinuind cele mai sensibile vulnerabilități. Și fiindcă tot spuneam că orice sistem e făcut din oameni, conchid: „homo homini lupus”, deși faptul jignește lupul, el un animal cu o oarecare noblețe.

Dragilor, treaba cam pute, ne miroase și ne uităm în jur, de parcă altul ar fi eliberat vântul pe calea dindărătului. Sistemul suntem noi, fiecare votant sau nevotant, activist sau „pasivist”, intelectual sau agramat, antreprenor sau zilier, angajat sau liber profesionist.

Am citit zilele astea un articol despre cum 61% din oameni se prefac la locul de muncă pentru a se integra. Cred că e de la sine înțeles că acești oameni nu renunță la identitate doar la locul de muncă și că fac asta în mai toate aspectele vieții. Aș zice că asta e prima trăsătură a asupritului, compromiterea identității, asta îl face să întrețină cvasi-involuntar un sistem sau altul, prin propria ființă. Iată problema, soluția o găsești singur fiindcă înafara sistemului poți fi doar tu.

What do you think?

Written by Catalin Marin

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Comentarii

0 comentarii

Brâncuşi cu preemţiune pentru stat

Cronica unei coliziuni cu final aşteptat