Vorbim de începuturile năvalnice ale viitorului Moş Nicolae Ceauşescu – când luase bani de la FMI şi Banca Mondială ca să construiască România comunistă precum o vedea el în ochii Tovarăşei.
Veneau târguri americane prin România, de unde ieşeam cu insigne şi broşuri fără să fim bănuiţi de relaţii indecente cu duşmanul de clasă, admiram cu ochii proprii rocile aduse de pe lună prin astronauţii yankei şi nimeni nu se gândea că aselenizarea fusese doar o filmare hollywoodiană. Adică, era încă sănătate mintală nu doar prin ţară, dar şi în Cabinetele principale ale neamului.
Problemele (inclusiv ale lui Moş Gerilă) au început să apară când Moş Nicolae s-a prins că nemernicii capitalişti vor înapoi banii împrumutaţi, de unde a înţeles el că nu făcuse nicio laie cu asemenea cămătari. Datoria era însă datorie, a întregului popor.
Să rămânem strict la situaţia tot mai ingrată a lui Moş Gerilă: dumnealui a fost, democratic, inclus printre datornicii ţării, plătind prin confiscarea bunătăţilor din sac – redirecţionate spre odraslele imperialiste, în contul datoriei. Moşul care le apărea, miraculos, copiilor în grădiniţe erau, de regulă, aleşi dintre tovarăşii cu răspundere în munca de Partid: secretari, activişti, propagandişti, miliţieni, securişti sau oricare cetăţean evidenţiat în întrecerea socialistă. De-o pildă, la noi în grădiniţă se cunoşteau gradele Tovarăşului Moş Gerilă şi faptul că dânsul purta costumul în virtutea relaţiei nevirtuoase cu tovarăşa educatoare. Însă asta era o chestie tacită, inclusiv pentru tovarăşa oficială a lui Moş Gerilă. Am rămas toţi cu amintiri frumoase, Moşul neapucând Epocile aurite când Moş Nicolae i-a golit, din necesităţi naţionale, sacul.
Moşii Gerilă de după ’80 au tras ponoasele, ei aterizând din Groenlanda purtând saci bine dotaţi cu Operele Tovarăşilor în loc de dulciurile care acum provocau carii şi dezvoltarea fizică necorespunzătoare a consumatorilor. Nutriţioniştii experţi, în frunte cu însuşi Tovarăşul, nu se gândiseră că bomboanele şi ciocolatele se puteau face şi ele din soia, iar turta dulce din peştele oceanic recomandat la fiecare masă. A fost o scăpare ce a condus la dispariţia venirilor lui Moş Gerilă, locul său fiind ocupat până la sfârşitul timpurilor (decembrie 1989) de Moşul diabetic şi genial din capul Statului. Nici paie pentru reni nu s-au mai găsit, recoltele nedate la export mergând către măgarii din unităţile agricole de Stat.
A venit decembrie ’89 şi Moş Gerilă a fost definitiv îngropat sub nămeţii uitării, deşi neo-Moşul Iliescu l-ar fi vrut revigorat gorbaciovist şi redat naţiunii pitice, upgradat la sac cu banane ieftine şi pulpe americane de pui ca în basme – bucata şi kilogramul. Mămicile feseniste, adevăratele cadre cu răspundere în educaţia copilaşilor, şi-au dorit Moş Crăciuni plini de calităţile fizice ale lui Petre Roman de atunci, când lipsa gâtului nu deranja nicio mamă iubitoare nu de valuta legionarilor Coposu şi Raţiu. Uşor-uşor, idealul masculin al Moşului a trecut şi de Petrică, mai ales după ce a căzut în dizgraţia modelului suedez Iliescu, care l-a dat jos din sanie cu hârleţul lui Cozma.
Treptat, în România Capitalistă, locul lui Moș Gerilă, trecut pe banca de rezerve a fost luat de noul căpitan al naționalei B.O.R, Moș Cerșilă, bun însă doar la luat, nu și la dat. După ce a fost, în tinerețe, un locotenent al lui Moș Gerilă cu stea în frunte și epoleți sub patrafir, acest Preafericit iubitor de arginți a devenit, la bătrânețe, Moș Cerșilă, călăuzindu-și subalternii după tradiționalul dicton filantropic ”Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește sutană”.
Mentalitatea s-a dezgheţat spectaculos în România, aducându-ne Moşi sexoşi în slipi minusculi, umpluţi mai dihai decât sacul lui Moş Gerilă la apogeu, iar copilaşele plaiului s-au pornit a cânta “Moşule, ce tânăr eşti, şi ai sacul ca-n poveşti”, unde “sacul” e o anagramă menită a face venirea Moşului super incitantă. Cum trebuia reparată şi nedreptatea istorică făcută bărbaţilor niciodată vizaţi de surprizele lui Moş Crăciun, în scenă au intrat “Crăciuniţele” sexy, purtătoare de costume roşii cu vedere cât mai liberă la ren.
Iată cum, dintr-un simbol etern al copilăriei, Moş Crăciun şi sosia lui, Gerilă, au fost lăsaţi la vatra lor groenlandeză, incapabili să facă faţă (sau dos) concurenţei cipăndeilor şi crăciuniţelor etalate mediatic la vremea Sărbătorilor de iarnă. Să lea dea Dumnezeu şi Marx rezistenţă la frig şi răceală, că poate într-o (bună?) zi vor fi dezgropaţi şi repuşi în drepturile lor strămoşeşti. Până atunci, pregătiţi-vă felicitările cu stripperi-crăciunei şi crăciuniţe siliconate, se întorc sărbătorile şi copiii oricum nu mai vor ciocolată decât dacă în ea se luptă Cruduţa cu Gureşoaie, pe premiile oferite de moş Ioan Neculaie. Noi, aici în redacţie, mergem în continuare cu Andreea Tonciu, singura capabilă să ne facă să visăm la poveşti orale cu feerii de iarnă pe blană, la gura căminului. Cu excepţia doamnei Aglae, femeia de serviciu, rămasă în admiraţia Moşului Iliescu, despre care afirmă cu mâna pe inima de femeie că este încă mai cu stil decât Titus Steel.
