Cristi Borcea (50 de ani), fostul acționar majoritar al lui Dinamo, a fost prezent în emisiunea „40 de întebări cu Denise Rifai”, unde a răspuns mai multor întrebări incomode.
Cristi Borcea a fost condamnat, în trecut, la 7 ani de închisoare. Perioada în care a stat în spatele gratiilor a fost una foarte grea pentru fostul patron al lui Dinamo.
„Am fost un deținut ca orice deținut, dar datorită notorietății am avut și avantaje și dezavantaje. Norocul meu a fost cu Giovanni Becali și cu Victor Becali. Niciodată nu am avut cameră de hotel, bandă de fitness, bicicletă. Nu a fost niciodată demisă conducerea de acolo. În prima seară când m-am dus la Poarta Alba, am vrut să iau toate medicamentele.
Visez de două, trei ori pe săptâmână pușcăria, șobolanii și gândacii care mișunau peste tot. Nu era frigider, nu era apă caldă. Eu stăteam în cea mai mare cameră, de 10 metri pătrați, dar eram patru. La Poarta Albă eram 12 în cameră. Se spune că e zona VIP, că nu sunt etaje, sunt foste unități militare. E verdeață multă. La Slobozia, Rahova nu e verdeață. Erau toalete turcești, toată lumea arunca mâncarea acolo și veneau șobolanii. Mergeam la toaletă cu Victor. Mi-era frică” (n.r. Victor Becali, condamnat și el la închisoare cu executare în „Dosarul Transferurilor”).
Cristi Borcea este cunoscut, în lumea mondenă, pentru relațiile sale numeroase și cei nouă copii făcuți cu patru femei diferite: trei cu prima soție, Mihaela Borcea, trei cu actuala soție, Valentina Pelinel, doi cu Alina Vidican, cea de-a doua soție și o fetiță cu avocatul Simona Voiculescu.
Cristi Borcea are 9 copii cu 4 femei: “Pentru ele există Dumnezeu și eu!”
Întrebat dacă le-a cumpărat tăcerea fostelor sale soţii, Cristi Borcea a răspuns scurt şi la obiect.
“Nu, cum să le cumpăr dacă pentru ele există Dumnezeu și eu. Nu sunt modest, eu le dau oxigenul. Eu le țin pe toate, copiii au cele mai bune condiții și nu am de ce să le cumpăr tăcerea. Ele sunt condamnate să se poarte frumos cu mine și cu copiii și să își vadă în primul rând de copii. Păi, dacă eu le dau oxigenul? Poți să trăiești fără oxigen? Amândouă au acum relație cu bărbați extraordinari”, a spus Cristi Borcea, la Kanal D.
Omul de afaceri a dezvăluit că singura femeie în care are încredere este mama sa şi că a trecut totul pe numele copiilor.
“Mama este singura femeie în care am încredere totală și toate (n.r. bunurile) sunt la mama. Soțiile nu au niciuna nimic pe numele ei. Mihaela a avut casa care e acum pe numele copiilor, Alina, o vilă care e pe numele copiilor. Toți ceilalți copii au case, apartemante, cele mai bune condiții, dar femeile, ca să nu o ia razna, nu trebuie să aibă nimic pe numele lor. Lasă, să aibă copiii!”, a mai spus dinamovistul.
A lovit-o Borcea pe Alina Vidican?
Motivul pentru care Cristi Borcea ar fi lovit-o pe Alina Vidican în vizita la penitenciar, ar fi fost pentru că aceasta i-a spus că prima lui soție, Mihaela Borcea, îl vizitează prea des. Fostul acționar de la clubul Dinamo s-ar fi enervat și a lovit-o.
”Da! Am lovit, dar atunci cu Alina nu s-a întâmplat și nu s-a certat niciodată cu Mihaela, nu a fost absolut nicio discuție. Alina cu Mihaela veneau tot timpul împreună la mine la vizită, se înțelegeau foarte bine. Deci întotdeauna Alina și Mihaela s-au înțeles foarte bine”, a declarat Cristi Borcea în cadrul emisiunii.