Potrivit datelor INS analizate de Ziarul Financiar, salariul mediu net în județul Constanța a ajuns la 4.840 de lei în noiembrie 2024, ceea ce reprezintă o creștere de doar 157,9% față de nivelul din noiembrie 2015, una dintre cele mai slabe evoluții din țară.
Comparativ, în aceeași perioadă, județe precum Timiș (202%) și Cluj (197%) au beneficiat de creșteri salariale mult mai mari, impulsionate de atragerea de investiții și dezvoltarea sectoarelor IT, automotive și industrial. De asemenea, în județul Iași, unde sectorul tehnologic și centrele de servicii au explodat în ultimii ani, salariile au crescut cu 210,1%, depășind 5.177 de lei net.
Deși pare incredibil, Constanța se află în liga mică a acestui clasament, la foarte mică distanță de județe sărace, precum Ialomița (4796 lei) și Călărași (4.612 lei). Ținând cont că acolo au crescut salariile mult mai mult decât în Constanța, 234%, respectiv 205%, nu este exclus ca, în acest ritm, să depășească județul de la malul mării.
De ce rămâne Constanța în urmă?
Deși Constanța este unul dintre cele mai importante județe economice ale României, cu un port strategic și un sector turistic puternic, salariile nu au ținut pasul cu evoluția din alte zone ale țării. Explicațiile posibile pentru această stagnare includ:
- Lipsa unor investiții majore în industria IT și tehnologică, comparativ cu Cluj, Iași sau Timișoara, unde acest sector a devenit un motor al creșterii economice.
- Sezonalitatea turismului, care generează fluctuații mari pe piața muncii și menține salariile din acest sector la un nivel relativ scăzut.
- Ponderea ridicată a locurilor de muncă în transport și logistică, domenii unde salariile cresc mai lent decât în industriile cu valoare adăugată mare.
- Un climat de afaceri mai puțin atractiv pentru investiții străine, comparativ cu alte regiuni, ceea ce limitează dezvoltarea unor industrii noi.
Bucureștiul și Timișul domină clasamentul
La nivel național, Bucureștiul continuă să fie lider la salarii, cu o medie de 6.690 de lei net, urmat de Timiș (6.649 de lei net) și Cluj (6.245 de lei net). În schimb, Constanța rămâne la mare distanță de aceste județe, având un salariu mediu mai mic cu aproape 2.000 de lei față de București și cu peste 1.400 de lei sub nivelul din Timiș.
Dacă această tendință se menține, există riscul ca județul Constanța să devină din ce în ce mai puțin competitiv pe piața muncii, iar tinerii să fie atrași de oportunitățile mai bine plătite din vestul țării sau din Capitală.