Cine este mama lui Celentano din Las Fierbinți
Adrian Văncică, născut în Târgoviște la 18 martie 1977, a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București. A fost elevul lui Mircea Albulescu. A lucrat ca actor la Teatrul Nottara din București, dar a demisionat în 2021.
Tatăl lui Adrian Văncică, Ion Văncică, este un cunoscut actor român, iar mama sa, Maria Ionescu de la Brad, este nepoata lui Ion Ionescu de la Brad, un important revoluționar pașoptist român, întemeietor al științei agricole românești și membru de onoare al Academiei Române.
De-a lungul unui deceniu, Adrian Văncică a jucat rolul lui Celentano în serialul de comedie „Las Fierbinți” difuzat pe Pro TV, devenind unul dintre actorii îndrăgiți din industria de divertisment românească.
Ion Ionescu, născut Isăcescu, a fost o personalitate importantă a secolului al XIX-lea, activând ca agronom, economist, savant și scriitor. A militat cu pasiune pentru propășirea poporului român.
Ca recunoaștere a eforturilor și contribuțiilor sale deosebite, a fost construită o casă memorială în memoria sa. Această casă memorială se găsește în Bacău, amplasată pe partea stângă a șoselei Prăjești-Brad, la ieșirea din localitatea Negri și la intrarea în Brad. Pe partea opusă a drumului, în fața casei memoriale, se află o troiță, care aduce un omagiu suplimentar memoriei lui Ion Ionescu (născut Isăcescu).
Adrian Văncică a muncit din greu în Coreea de Sud, la doar 25 de ani
Înainte de a deveni un cunoscut actor și scenarist, Adrian Văncică a muncit din greu în Coreea de Sud, la doar 25 de ani. Actorul a lucrat într-un parc de distracții, acolo unde făcea pe clovnul.
„Am stat un an de zile în Coreea de Sud. În 2002 am lucrat acolo, atunci când a fost Campionatul Mondial de fotbal. Atunci am pierdut foarte mulţi bani, pentru că se făceau pariuri pe cine va câştiga meciurile. Am lucrat într-un parc de distracţii, imens. Dacă ai fost în Disneyland Paris, ăla e pocnitoare. Am intrat în pielea mai multor personaje. Să vezi ce frumos era când eram costumat ca Zorro. Făceam clownerie, jonglerie, show-uri de stradă, intram în pielea unor personaje de basm, să se vadă că eram european. Acea experienţă mi-a folosit enorm, a fost armata pe care n-am făcut-o”, a povestit Adrian Văncică acum câțiva ani, în cadrul emisiunii „Morning glory” de la Rock FM, notează 9am.ro.
Înainte de a pleca în Coreea de Sud, actorul avea deja câteva piese de teatru și filme la activ în România. A interpretat chiar rolul lui Celentano într-un proiect și a avut o emisiune la Pro TV, însă aceasta din păcate nu a avut o durată îndelungată.