În anul în care se împlinesc 20 de ani de la sfinţirea catedralei Urziceni, racla cu un fragment din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul va sosi în oraş. Citește mai mult
Fost jucător de fotbal la Vitesse Arnhem, în Olanda, Moura Lamrabatte a murit la 31 de ani după ce s-a aruncat de pe o stâncă înaltă de aproximativ 30 de metri, sub privirile familiei sale, soția fiind cea care a înregistrat tragicul accident Citește mai mult
Mihai Mazăre, fratele lui Radu, a dat detalii despre viața în penitenciar. Acesta a spus că vorbește zilnic cu Radu Mazăre și că ”are o stare de spirit excelentă”. Citește mai mult
Un "număr tot mai mare" de obiecte neidentificate a fost raportat pe cer în ultimii 20 de ani, a indicat marţi, 17 mai, un responsabil al Pentagonului în faţa congresmenilor americani, fără a ajunge până la a confirma prezenţa vieţii extraterestre. Citește mai mult
Numărul soldaţilor ruşi morţi în Ucraina este ţinut secret şi mult redus de Moscova. Dintre miile de soldaţi ruşi ucişi în Ucraina, mulţi sunt foarte tineri, proveniţi din cele mai sărace regiuni ale Federaţiei Ruse şi adesea din minorităţi etnice, afirmă experţi Citește mai mult
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua în zilele de 17-18 mai o vizită de lucru la Bruxelles, unde se va întâlni cu prim-ministrul Belgiei și va avea întrevederi cu oficiali ai instituțiilor UE. Citește mai mult
Președintele interimar USR, Catalin Drula, afirma că „peste tot unde deschizi un sertar la Ministerul Transporturilor sau un dulap este o încrengătură din asta de interese, de mafii”, comentând astfel stenogramele sindicaliștilor de la Metrou. Unul dintre lideri sindicali a propus să se apeleze la serviciile unor racheti și „să se puna preț pe capetele” lui Drula și Ștefan Paraschiv, directorul Metrorex. Citește mai mult
Liderul sindicatului de la Metrou, Ion Rădoi a fost trimis în judecată de DNA pentru fraude la metrou cu firma sindicatului. El este cel care a pus la cale greva din urmă cu un an care a paralizat pentru o zi traficul în Capitală. Citește mai mult
Forțele ruse s-au confruntat cu cea mai puternică ripostă de la începutul ostilităților din luna februarie, relatează Daily Express, citată de Rador.
În cursul campaniei lor împotriva Ucrainei, forțele ruse au înregistrat un mare număr de victime și au avut mari pagube în materie de armament. Citește mai mult
Comandanții ruși își ucid propriii soldați răniți în loc să-i recupereze de pe câmpul de luptă pentru tratament, au dezvăluit chiar membri ai trupelor lui Putin. Citește mai mult
O bază militară ucraineană aflată la aproximativ 15 kilometri (9 mile) de graniţa cu Polonia a fost vizată într-un atac cu rachete ruseşti marţi dimineaţa, potrivit informaţiilor furnizate de Maksym Kozytsky, şeful administraţiei militare regionale din Lviv, Citește mai mult
Slujba de înmormântare a Gabrielei Mazăre a fost oficiată de arhiepiscopul Tomisului. Radu şi Alexandru Mazăre au venit din închisoare pentru a-şi conduce mama pe ultimul drum. Mihai Mazăre a vorbit despre reîntâlnirea cu fraţii lui. Citește mai mult
Băiatul de 12 ani electrocutat în triajul staţiei CFR Feteşti, după ce s-a urcat pe un vagon, suferind arsuri pe aproape 80% din suprafaţa corpului, supus unui prim transplant de piele. Citește mai mult
Unul dintre cele mai mari exerciţii NATO din ţările baltice se află în prezent în desfăşurare în Estonia şi se va termina pe 3 iunie. Denumit ”Ariciul”, exerciţiul implică 10 ţări, inclusiv Finlanda şi Suedia, care au anunţat că vor solicita oficial să se alăture Alianţei Nord-Atlantice în zilele următoare, şi sunt desfăşuraţi aproximativ 15.000 de militari Citește mai mult
Organizația umanitară Medici fără frontiere (MSF) a pus în funcțiune un tren medicalizat pentru evacuarea răniților din estul Ucrainei, unde luptele cu trupele rusești sunt cele mai intense, în vestul teritoriului țării Citește mai mult
Forțele ucrainene și-au încheiat „misiunea de luptă” în orașul asediat Mariupol, potrivit unui comunicat al armatei țării, informează CNN. Comandanții unităților staționate în uriașa oțelărie Azovstal din oraș au primit ordin „să salveze viețile personalului lor”, se mai arată în declarația Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei. Citește mai mult
Potrivit informațiilor transmise de publicația italiană La Stampa, Vladimir Putin a fost transportat de urgență la un spital din Moscova și a fost operat de cancer. Kremlinul a pregătit „înlocuirea” liderului rus pentru mai multe zile. Citește mai mult
O femeie care avea rudele îngropate într-un loc de veci din cimitirul Bellu a descoperit că mormântul, crucea sau gardul au dispărut, ba chiar și osemintele au fost scoase și depozitate într-un loc de care familia nu știe. Citește mai mult
Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, luni, că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 196.100 lei (43.519 euro) între averea dobândită şi veniturile realizate de către preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene. Citește mai mult
Serviciul de Securitate Ucrainean a făcut publică duminică, 15 mai, o conversație între soldații ruși care ar confirma acuzația că armata lui Vladimir Putin folosește arme interzise de convențiile internaționale în războiul declanșat în februarie. Citește mai mult