Celebrul actor Jean-Claude Van Damme, cunoscut pentru rolurile sale din filmele de acțiune ale anilor ’90, este menționat într-un dosar penal de mare gravitate, investigat de DIICOT Iași. Citește mai mult
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti l-a trimis în judecată, sub control judiciar, pe avocatul Cătălin Dinulescu din Baroul Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de incitare la violenţă, ură sau discriminare, după ce a rostit un discurs la protestul organizat în Piaţa Victoriei de susţinătorii lui Călin Georgescu în luna ianuarie, în care a îndemnat oamenii să „pună mâna pe ciomege”. Citește mai mult
TikTok și Meta, compania mamă a Facebook, Instagram și WhatsApp, au publicat rapoarte detaliate despre eforturile depuse pentru combaterea dezinformării în perioada alegerilor prezidențiale din România din 2024, scrutin care a fost ulterior anulat din cauza suspiciunilor de interferențe externe. Cele două platforme au blocat milioane de interacțiuni false și zeci de mii de conturi suspecte. Citește mai mult
O fată de 15 ani din Botoșani a aflat la școală, chiar în timpul orei de biologie, că este însărcinată. Copilei i s-a făcut rău, iar profesoara a chemat ambulanța, medicii descoperind ulterior că avea o sarcină de 16 săptămâni. Citește mai mult
Polițiștii și procurorii au destructurat miercuri o grupare de cămătări de tip familial care acționa în zona Olteniei și în București. Potrivit surselor judiciare, este vorba despre celebrul interlop Bercea Mondialu și familia sa. Citește mai mult
Dosare penale în urma controlului de la Centrul Social ”Alexandra” din Slobozia. Ancheta vizează infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului, delapidare şi abuz în serviciu Citește mai mult
Frații Andrew și Tristan Tate au ajuns marți dimineață la DIICOT unde vor discuta detaliile despre modul în care își vor recupera mașinile confiscate de autorităţile române. „În urma cererii formulate de echipa legală a fraţilor Tate instanţa a decis returnarea vehiculelor către aceştia. Niciun autoturism nu a mai rămas în custodia DIICOT”, au transmis, luni, reprezentanţii fraţilor Tate. Citește mai mult
Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a reacționat marți la menționarea numelui său în scandalul legat de centrul Casa Alexandra, administrat de DGASPC Ialomița, unde trei copii au fost găsiți legați. Citește mai mult
Autorităţile din judeţul Braşov au omorât exemplarul de urs care, duminică seară, a atacat un bărbat pe o stradă din oraşul Predeal, rănindu-l grav. Animalul agresiv era o ursoaică cu doi pui, aceştia din urmă fiind relocaţi. V Citește mai mult
Un bărbat de 51 de ani a murit, luni, după ce căruţa cu lemne pe care o conducea s-a răsturnat în afara părţii carosabile, iar căruţaşul a fost prins sub încărcătură, la ieşirea din municipiul Slobozia. Citește mai mult
Un control efectuat de inspectorii de la Consiliul de Monitorizare și Autoritatea pentru Protecția Copilului la Casa Alexandra, administrată de DGASPC Ialomița, a scos la iveală o realitate greu de privit. Citește mai mult
Opt români au fost condamnați în Marea Britanie la 30 de ani de închisoare, în total, după ce au furat colete în valoare de aproape un milion de euro. Românii, angajați la o firmă de curierat din Marea Britanie, au reușit să fure echipamente electronice în valoare de peste 800.000 de lire sterline (956.000 de euro), folosindu-se de un sistem fraudulos de redirecționare a coletelor. Citește mai mult
Singura rafinărie de aur din România, Rafinor, va livra în 2025 holdingului Magnor, tot cu acţionariat românesc, lingouri de aur de investiţii în valoare de 10 milioane de euro, în urma unui parteneriat strategic încheiat între cele două companii Citește mai mult
Şef de poliţie ziua, gazdă de petreceri cu droguri noaptea. Un comisar-şef din Timişoara a fost ridicat chiar de sublaternii săi. Bărbatul este suspectat că ar fi dat în propria casă mai multe petreceri în care cocaina şi amfetamina erau în meniu. Un alt bărbat, care punea la dispoziţie marfa, este considerat complice. În locuinţa lui, anchetatorii au găsit aproape 4 kilograme de canabis. Amândoi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Citește mai mult
Un șofer beat a încercat să-i mituiască pe polițiști care l-au oprit. Le-a oferit bani sau un porc. Animalul se afla în interiorul mașinii, nu în portbagaj, ci pe bancheta din spate. Șpaga cu slănină a fost refuzată de polițiști, iar bărbatul a fost condamnat. Citește mai mult
Ceremonia de deschidere a exerciţiului multinaţional Sea Shield, la care participă peste 2.300 de militari români şi din alte 11 state partenere, se desfăşoară luni în Portul Constanţa, a informat Statul Major al Forţelor Navale. Citește mai mult
Un bărbat din Predeal a fost atacat de un urs pe o stradă din oraş El a fost transportat la Spitalul Judetean Brașov în stare foarte gravă, suferind mai multe traumatisme. Potrivit unor surse locale, ar fi vorba despre şeful Salvamont Predeal. Citește mai mult
Republica Moldova a extins o investigaţie asupra finanţării unei grupări proruse interzise din ţară, la două zile după reţinerea liderei unei minorităţi etnice pro-Moscova, relatează joi Reuters. Citește mai mult
Ministerul Economiei a anunțat că, până la sfârșitul anului, România va începe să producă drone militare, explozibili și muniție conform standardelor NATO. În acest context, mai multe uzine și secții abandonate ar putea fi modernizate și extinse cu fonduri europene, în contextul unui plan masiv de înarmare de 800 de miliarde de euro anunțat de Comisia Europeană. Citește mai mult
Incendii devastatoare, alunecări de teren, furtuni și inundații masive, cutremure puternice, explozii, războaie cibernetice, invazii aeriene sau terestre. Sunt scenarii apocaliptice în fața cărora Europa încearcă să se pună la adăpost. Comisia Europeană a lansat în acest sens o strategie prin care populația să poată face față oricărui eventual dezastru. Citește mai mult