Conform cercetătorilor britanici adepţi ai Brexit-ului (colectivul condus de Boris Asanov şi Polly Anne Garbatchovskaia), un val fierbinte spre încins a bătut în ultimul timp dinspre Catalonia spre Estul Europei, cu efecte catastrofale pe frontul intracranian din Bulgaria. Trei judeţe ale vecinilor din Sudul Dunării (Vidin, Vratsa şi Montana) vor să organizeze o consultare populară care să le facă independente faţă de Sofia, pentru ca apoi să ceară alipirea la România. Liderul Mişcării, Boris Kamenov, susţine că adepţii săi nădăjduiesc să fie români deoarece s-au săturat de corupţia din Bulgaria, singura soluţie de remediere a situaţiei fiind Unirea cu spaţiul nord-dunărean celebru pentru succesele repurtate în bătăliile juridice. În plus, România este atractivă pentru respectivele capete bulgăreşti şi datorită activităţii economice fervente şi aducătoare de bunăstare, aşa cum o pot zări bulgarii privind cu jind peste Dunăre, în Teleorman şi Oltenia.
Înainte ca autorităţile bulgare să-l identifice pe Kamenov drept agent secret (şi nu prea) al Serviciilor Româneşti, să încercăm câteva explicaţii ale fenomenului apelând la factorii istorici, sociali şi culturali declanşatori:
1. Vidinul le este binecunoscut concetăţenilor noştri din epopeea Războiului pentru Independenţă din 1877-1878, când curcanii români au cucerit pe teren dreptul de a trece sarmalele şi musacaua în patrimoniul naţional, fără a mai cere firman de la Stambul. În oraşul Vidin există o importantă comunitate românească, identificată acolo drept “cartierul vlah”. De asemenea, în judeţ (con)locuieşte o minoritate romă de aproximativ 7%, iar peste 8% dintre locuitori nu şi-au declarat apartenenţa etnică. Se pare că toţi aceştia sunt urmaşi ai combatanţilor români de la 1877 care n-au avut încredere că, întorşi în ţară, vor primi pământul promis ca răsplată, preferând să-l ia în primire pe cel al vădanelor bulgare rezultate în urma evenimentelor. Alipindu-i acestui contingent pe cei 7% urmaşi tot ai Rromei, obţinem o forţă deloc de neglijat în bătălia pentru dreptul de a ciordi cu cetăţenie română în acte. Chiar şi argumentul etimologic pledează pentru trecerea Vidinului la România, deoarece vechiul nume valah al acestuia era “Diiu” – o variantă arhaică a lui “Diliu”.
2. Vraţa nu are decât un detaşament de vreo 2% luptători rromani pentru independenţă, dar se duce la peste 10% în ce priveşte populaţia neînregimentată, oficial, etnic. Adică putem alcătui şi aici o oaste potentă de 12% din totalul populimii cu drept de vot. Surse locale susţin că în forţa electorală stă toată puterea celor 12%, ei fiind singurii care mai votează la alegerile bulgăreşti, pe modelul fraţilor români care şi ei se pişă pe el de vot, ca să aibă pe urmă motiv să reziste în Piaţă.
3. Montana nu este o regiune bulgărească constituită pe modelul Liberiei africane, aşa cum ar putea s-o arate numele adoptat (din motive de nepătruns) în 1993. Datorită titulaturii de origine latină, Montana este cea mai îndreptăţită în demersul aderării la România, după obţinerea independenţei. Mai ales că oraşul Montana s-a numit cândva “Ferdinand”, când întreaga Bulgarie de atunci a avut (la fel ca România) un Ţar cu certificat original “Made in Germany” şi garanţii de durabilitate teutonă.
Nu ne rămâne decât să le urăm succes fraţilor noştri sud-dunăreni, cu ajutorul cărora vom reface Ţaratul Româno-Bulgar, profitând de condiţiile actuale, când ideea este sprijinită puternic de Ţarul Putin, Căpitanul de Judeţ Dragnea şi Sultanul Tăriceanu. Ultimul susţinut şi de haremul său dedicat Ţării, care a preferat Modelul Românesc celui cu succes pe (şi sub) mesele din Stambul.
