Discuțiile dintre liderul liberal și cel social-democrat ar avea loc pe „teren neutru”, explică surse politice pentru Știrile ProTV, și au loc după ce conducerea PSD a anunțat că nu va vota un guvern condus de Siegfried Mureșan.
Anunțul oficial a fost făcut chiar de către liderul social-democraților, Sorin Grindeanu, într-o conferință de presă.
„PSD a decis azi să nu voteze guvernul Bolojan 2.0”, a spus Grindeanu pe 21 septembrie.
„PSD nu poate gira prin vot continuarea acestui model economic al dezastrului. Am văzut că domnul Mureșan, inclusiv în această dimineață, a anunțat mândru că vrea să fie discipolul domnului Bolojan. De aceea PSD nu îl poate vota. Noi și peste 80% dintre români nu avem încredere că sub falsul drapel al reformei nu vor fi făcute noi tăieri. Tot ceea ce a făcut Siegfried Mureșan în aceste zile demonstrează că nici măcar din punctul nostru de vedere nu își dorește să ajungă premier. Este doar o regie de prost gust pusă în scenă pe spatele și pe răbdarea tuturor românilor”, a mai afirmat președintele PSD.
Siegfried Mureșan, determinat să meargă la votul Parlamentului chiar dacă nu are 233 de voturi
În ședințele de marți cu parlamentarii din PNL și USR Siegfried Mureșan le-a răspuns întrebărilor și le-a explicat și de ce își dorește cu orice preț să ajungă la votul din Parlament. Chiar dacă este sigur că nu va aduna o majoritate, spunea potrivit unor surse, din respect pentru Președintele României și pentru procedura Constituțională, dar și pentru că ar dori să supună unui test partidele parlamentare, mai ales că o a doua respingere a unui guvern în Parlament ar deschide posibilitatea alegerilor anticipate.











