Incidentul s-a întâmplat în seara zilei de marţi, 20 iulie, în timpul emisiunii „Ora expertizei”, de la JurnalTV, scrie Adevarul.ro. La un moment dat, în timp ce cei doi polemizau, Sergiu Tofilat l-a numit „lepădătură” pe Ghenadie Cosovan. În replică, ex-viceministrul de Interne a luat de pe masă paharul cu apă şi l-a stropit pe Tofilat peste faţă.
Tofilat nu şi-a putut stăpâni nervii şi l-a lovit cu pumnul în faţă pe Cosovan, după care l-a apucat de gât şi l-a trântit la pâmânt. În studiou a fost chemată o echipă de medici, care i-a oferit asistenţă medicală lui Ghenadie Cosovan.
După emisiune, într-o postare pe Facebook, Tofilat a spus că regretă cele întâmplate. „Îmi pare rău pentru incidentul din platoul Jurnal TV. A fost o situaţie în care n-am ştiut să-mi controlez emoţiile şi regret cele întâmplate. Violenţa este inadmisibilă, disputele nu se rezolvă cu astfel de instrumente, care nu ar fi natura sau cauza acestora. Regret acest incident.”