Fosta deputată PSD Andreea Cosma scapă de dosarul în care a fost condamnată la 4 ani de închisoare, ca efect al deciziei CCR privind prescrierea faptelor Citește mai mult
O țară din Europa reintroduce serviciul militar obligatoriu, începând de anul viiitor. Renunțase la asta în 2004, după aderarea sa la Nato. În noul context, bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani vor fi nevoiți să facă armata. Citește mai mult
În România sunt în curs de desfășurare diverse acțiuni ale organelor de urmărire penală din cadrul Parchetului European, condus de Laura Codruța Kovesi, DNA și DIICOT. Citește mai mult
Fostul premier italian Silvio Berlusconi a ajuns miercuri la terapie intensivă, la Spitalul San Raffaele din Milan, din cauza unor probleme cardiace, a declarat pentru AFP un membru al anturajului său. Citește mai mult
Un ieșean care și-a amenajat clandestin un service auto a fost amendat de Garda de Mediu cu 7.500 de lei în urma sesizărilor făcute de vecini. Citește mai mult
Acuzațiile presupun o pedeapsă maximă de 136 de ani de închisoare, deși pedeapsa reală va fi probabil mult mai mică decât cea dacă va fi condamnat pentru una sau pentru toate faptele Citește mai mult
România se află sub o avertizare meteorologică de vreme deosebit de rece, care se manifestă predominant cu ninsori și intensificări ale vântului, în perioada 4-8 aprilie, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. Citește mai mult
UE intenţionează să lanseze o misiune de sprijin în Republica Moldova în luna mai pentru a contracara „activităţile destabilizatoare" ale Rusiei Citește mai mult
Vladen Tatarski a murit în explozia produsă duminică într-o cafenea din Sankt Petersburg. Bloggerul, care a susţinut cu fermitate invazia rusă în Ucraina, a fost ucis după declanşarea unui dispozitivul exploziv ascuns într-o statuetă de ipsos. Citește mai mult
Liviu Dragnea și-a lansat canalul de YouTube „Bucătăria de acasă”, unde prezintă rețete. Internauții nu au scăpat ocazia de a face glume pe seama fostului lider PSD. Citește mai mult
Președintele rus Vladimir Putin este îngrijorat de posibila plecare a înalților oficiali ruși din țară, în contextul schimbărilor economice și politice recente, legate de războiul din Ucraina. Citește mai mult
Volodimir Zelenski şi-a exprimat luni dorinţa ca liderul de la Kremlin Vladimir Putin să-și petreacă restul vieții într-o pivniţă fără toaletă Citește mai mult