România a luat-o înaintea Statelor Unite ale Americii, dotându-se încă de anul trecut cu 4 camioane morgă, denumite specific autospeciale pentru păstrare temporară și transport în regim frigorific.
În Arizona și Texas, autoritățile din unele orașe au făcut rost de camioane frigorifice și au cerut ajutorul comunităților din jur, pentru că nu mai au unde pune morții. Spitalele locale se confruntă cu un val de decese. Morgile sunt pline. Casele de servicii funerare sunt rezervate din urmă. Mario Martinez, de la direcția sanitară San Antonio, Texas, a anuțat că orașul San Antonio și comitatul Bear au două camioane morgă operaționale în acest moment, urmând să mai achiziționeze încă 3 până la sfârșitul săptămânii. Fiecare dintre aceste camioane poate păstra între 24 și 36 de cadavre.
În România, Inspectoratul pentru Situații de Urgență s-a dotat cu astfel de morgi mobile încă de anul trecut, ca parte a Proiectului “Multi risc – modul I” cod SMIS 104677, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020, axa prioritară 5 – ,,Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea şi gestionarea riscurilor”, obiectivul specific 5.2 ,,Creşterea nivelului de pregătire pentru o reacţie rapidă şi eficientă la dezastre a echipajelor de intervenţie”.
Proiectul a avut ca obiectiv general creşterea rezilienţei la dezastre a comunităţilor prin îmbunătăţirea capabilităţilor de intervenţie în situaţii de urgenţă generate de mai multe tipuri de risc. Conform României Libere, utilitarele din România au o capacitate totală de 52 de persoane decedate, dintre care zece supraponderale, instalațiile permițând chiar congelarea încărcăturii, până la o temperatură de -40 de grade Celsius, astfel încât cadavrele să poată fi păstrată până la două săptămâni. Un asemenea interval poate fi necesar pentru a oferi timp medicilor legiști să facă toate investigațiile medicale necesare.
“Chestiunea decedaților trebuie tratată foarte realist și cu respect. Poate fi un accident aviatic, un cutremur, acolo trebuie să ai capacitate de stocaj în condiţii corecte şi respectuoase şi să ai timp pentru ca medicii de medicină legală să facă examinările necesare pentru identificarea victimelor. Managementul deceselor este una dintre sarcinile Protecției Civile”, declara, anul trecut secretarul de stat Raed Arafat, pentru România Liberă, fără să știe că ar putea fi pus în situația de a-și testa tehnica în alte situații decât cele care au fost avute în vedere inițial.