Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca (România) a trimis în judecată, la Tribunalul Iași, patru funcționari publici din cadrul Administrației Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ Galați), o persoană fizică și o societate comercială, în legătură cu achiziția frauduloasă a două remorchere pentru Dunărea de Jos.
Proiectul a beneficiat de o finanțare din partea UE de aproximativ 7 milioane de euro, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014–2020, se arată într-un comunicat transmis de Parchetul European pentru Știrile ProTV.
Cele două remorchere polivalente, dotate pentru navigația în condiții de gheață, erau destinate navigației fluviale – inclusiv în perioadele cu nivel scăzut al apei – și acordării de asistență navelor aflate în dificultate. Cu toate acestea, caietul de sarcini al licitației a inclus cerințe tehnice specifice navelor maritime, deși remorcherele erau destinate căilor navigabile interioare. Acest lucru a restrâns cercul ofertanților eligibili și a favorizat o singură societate comercială, arată Parchetul condus de Laura Codruța Kovesi.
Remorcherele au fost livrate în 2021 având un pescaj real (adâncimea necesară unei nave pentru a naviga în siguranță) de 2,6 metri, depășind astfel limita maximă de 2 metri prevăzută în contract.
Funcționarii AFDJ Galați au recepționat navele deși era clar că nu puteau naviga pe Dunăre
În ciuda acestui fapt, cei patru funcționari publici au recepționat navele și au semnat procesele-verbale de recepție finală, atestând în mod fals că acestea îndeplineau cerințele tehnice. Din cauza pescajului mai mare, remorcherele pot fi utilizate în siguranță doar atunci când nivelul apei este suficient de ridicat pe ruta prevăzută, ceea ce limitează posibilitatea folosirii lor pe Dunăre, în special în perioadele cu nivel scăzut al apei. O persoană fizică și o societate comercială sunt, de asemenea, acuzate că au sprijinit această presupusă schemă infracțională.
Se estimează că frauda a cauzat un prejudiciu de aproximativ 7 milioane de euro bugetului UE.
Dacă vor fi găsiți vinovați, inculpații riscă pedepse cu închisoarea cuprinse între trei ani și zece ani și jumătate. Toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la dovedirea vinovăției în fața instanțelor române competente.
EPPO este parchetul independent al Uniunii Europene. Acesta are responsabilitatea de a investiga, urmări penal și trimite în judecată autorii infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale UE.











