Potrivit News.ro, șeful statului a declarat că nici PSD şi AUR, împreună, nu au majoritate în Parlament, dar că, în opinia sa, există alte variante: ”tehnocrat” sau ”rotativă”.
“Suntem într-un interval de 10 zile în care, în opinia mea, trebuie să ne concentrăm numai la întrebarea dacă această nominalizare va avea succes sau nu şi dacă se va întâmpla să nu aibă succes, nu există numai cele două opţiuni. Şi nici PSD şi AUR, împreună, nu au majoritate. Dar nu vreau să intrăm într-o lungă teorie despre toate aceste opţiuni, vreau să ne concentrăm în momentul ăsta numai să vedem dacă propunerea făcută de mine trece sau nu trece”, a comentat şeful statului.
Întrebat ce alte variante sunt pentru un guvern, preşedintele a răspuns: “Tehnocrat, rotative şi toate astea pe care le ştiţi”.
Despre ce se va întâmpla dacă guvernul Siegfried Mureşan pică la vot în Parlament şi dacă va continua discuţiile cu partidele, şeful statului a precizat că sunt multe ipoteze posibile.
“Haideţi să ajungem la sfârşit cu această procedură în care suntem. Eu sper să aibă succes. Am spus de la început că e dificil, şi, dacă se va întâmpla să nu aibă succes, atunci o să facem din nou toate discuţiile şi cu toate ipotezele“, a mai spus Nicuşor Dan.
Guvernul propus de Siegfried Mureșan, puțin probabil să fie votat în Prlament
În prezent, este puțin probabil ca Guvernul pe care îl va propune Siegfried Mureșan să fie votat în Parlament, în condițiile în care va fi susținut doar de voturile PNL, USR și UDMR.
Premierul desemnat a anunțat că vrea să continue reformele începute de Ilie Bolojan, astfel că președintele PSD Sorin Grindeanu a transmis că nu va vota un astfel de Guvern. Social-democrații vor un nou program de guvernare și răspunsuri despre economie, taxe, investiții și puterea de cumpărare. Liberalii le-au cerut social-democraților să aibă răbdare până vor vedea clar programul.
Dincolo de războiul declarațiilor, Mureșan are nevoie de PSD, întrucât PNL, USR, UDMR și minoritățile au împreună 186 de voturi, cu câteva zeci mai puține decât cele necesare pentru învestire.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al AUR, Ștefăniță Avrămescu, a declarat luni că formațiunea sa nu va vota un guvern din care nu face parte și unde să nu aibă implicare pe partea de program de guvernare. De asemenea, cei din AUR nu vor să participe la discuții cu Siegfried Mureșan.








