Este, de fapt, un steag folosit de soldații ruși în războiul din Ucraina.
Utilizat timp de secole de către ruși, inclusiv de Ivan cel Groaznic și Petru cel Mare, iar mai apoi, în cel de-Al Doilea Război Mondial, steagul prezintă icoana ”nefăcută de mână omenească”, a lui Iisus Christos.
”Conform tradiției rusești, chipul mântuitorului din icoana de pe steag nu a fost creat de om, ci este înfățișat așa cum a fost imprimat pe giulgiu, cu o privire severă, interpretată drept o mustrare adresată celor ce persecută biserica și poporul său. Ca întărire a aceste interpretări, în jurul icoanei au fost plasate înscrierile religioase „IC-XC-NI-KA”, semnificând biruința lui Isus Hristos.
Astfel, a fost creat un steag cu o simbolistică puternică, deopotrivă necruțător cu inamicul și protector cu ostașii ruși. Pornind la luptă cu această garanție, a ocrotirii în fața inamicilor, armata rusă s-a asigurat că acțiunile sale militare au avut mereu justețe prin îndeplinirea voinței divine”, arată site-ul specializat în industria apărării Defense Romania.
Steagul a fost folosit inclusiv în războaiele de agresiune ale Rusiei asupra altor popoare creștine, cel mai recent caz fiind în Ucraina.








