Muniția a fost găsită printre materialele minerale, în timpul lucrărilor de reabilitare a trotuarelor, relatează PresaSM.
Muncitorii au crezut inițial că este doar o bucată de metal și au scos obiectul, fără să conștientizeze pericolul.
Suspiciunile au apărut ulterior, când șeful de șantier a observat că obiectul ar putea fi muniție neexplodată și a anunțat administrația locală. Viceprimarul s-a deplasat la fața locului, a preluat proiectilul și l-a transportat cu scuterul până la postul de poliție.
A dus obuzul la Poliție
Ajuns la sediul Poliției, edilul le-a prezentat oamenilor legii descoperirea.
Polițistul care l-a întâmpinat ar fi încremenit când a văzut ce a adus edilul la secție și i-ar fi cerut viceprimarului să îndepărteze imediat proiectilul din zonă, potrivit sursei citate.
În cele din urmă, au fost solicitați specialiștii pirotehniști ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” Satu Mare.
Edilul a transportat proiectilul cu scuterul Foto: captură FB presa SM
În urma verificărilor, experții au stabilit că era vorba despre un obuz de calibrul 75 mm, prevăzut cu încărcătură și care necesita manipulare exclusiv de către personal autorizat. Muniția a fost ridicată în condiții de siguranță și urmează să fie transportată la depozitul specializat din Carei pentru neutralizare.
Incidentul nu s-a soldat cu victime, însă autoritățile reamintesc că orice muniție sau obiect suspect descoperit accidental nu trebuie atins, mutat ori transportat. În astfel de situații, cetățenii sunt sfătuiți să izoleze zona și să anunțe de urgență autoritățile prin apel la 112.











