Centrala de la Cernavodă intră în procedurile de oprire după ce nivelul Dunării a scăzut dramatic, potrivit Digi24.
Sorin Rândașu, director pentru situații de urgență în cadrul Apelor Române, a declarat, pentru sursa citată, că a fost atins pragul de -230 de centimetri, nivel care, conform procedurilor de exploatare, impune oprirea reactorului.
„Este inevitabil ca, din nefericire, în următoarele zile să se închidă centrala. Perioada de minim durează o săptămână la intrarea în țară, iar până ajunge la Cernavodă mai trece încă o săptămână. Deci aproximativ două săptămâni nu va exista nivelul necesar”, a declarat Rândașu.
Reprezentantul Apelor Române a precizat că debitul Dunării a coborât la 1.370 de metri cubi pe secundă la intrarea în România, cel mai redus nivel înregistrat până acum, față de precedentul minim de 1.400 metri cubi pe secundă.
Situația este agravată de lipsa precipitațiilor în bazinul Dunării.
„În următoarele cinci zile nu plouă deloc în tot bazinul Dunării. Pur și simplu nu sunt precipitații pe întreg bazinul fluviului”, a afirmat Sorin Rândașu.
„Procedurile de siguranță prevăd o închidere în trepte pe o durată de 48 de ore”
Deficitul de apă ar putea prelungi perioada de debite reduse și ar afecta în continuare nivelul fluviului în zona Cernavodă, unde centrala nucleară utilizează apa Dunării pentru sistemele de răcire și procesele tehnologice. În aceste condiții, autoritățile monitorizează evoluția situației hidrologice și impactul acesteia asupra funcționării reactoarelor nucleare.
„Există unele dificultăți, un consum crescut și probleme de producție în mai toate țările europene, dar situația cea mai dificilă este a țărilor de pe Dunăre și a celor cu reactoare nucleare, în special România și Ungaria. Lucrările de decolmatare continuă și avem așteptări de la ele. Acestea trebuie să continue chiar și dacă se închide Reactorul 2. Am avut un scurt moment de satisfacție după scufundarea barjelor. Un mic rezultat s-a văzut și după eliminarea stâncii Pârjoaia. În calcule și modele, teoretic, nu s-a pus problema ca debitul să scadă sub 1.400 m3 la intrarea în țară. Așa cum arată prognoza pe următoarele 10 zile, cu aceste lucrări putem prelungi activitatea, dar nu putem trece toată luna august cu unitatea deschisă. Procedurile de siguranță prevăd o închidere în trepte pe o durată de 48 de ore. Decizia declanșării acestei proceduri va aparține inginerilor care răspund de siguranța echipamentelor”, a explicat Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei








