Potrivit actului normativ, de la 1 iulie tariful orar al salariului minim va fi de 25,949 lei/oră, calculat pentru un program complet de lucru de 166,667 ore pe lună.
În urma majorării, salariul minim net va ajunge la aproximativ 2.699 de lei, luând în calcul deducerea de 200 de lei aplicată salariului minim. Astfel, angajații remunerați la nivelul minim vor încasa cu aproximativ 125 de lei mai mult decât în prezent.
În prezent, aproximativ 831.382 de salariați sunt remunerați cu salariul minim brut pe economie. După intrarea în vigoare a noii valori, de majorare vor beneficia aproximativ 1.759.027 de angajați.
Impactul creșterii salariului minim pentru buget și angajatori
Creșterea salariului minim va avea efecte atât asupra mediului privat, cât și asupra bugetului de stat. Potrivit estimărilor, în cele șase luni de aplicare din 2026 (iulie-decembrie), statul va încasa venituri suplimentare de peste 620 de milioane de lei din contribuțiile și taxele aferente salariilor majorate.
Impactul net asupra bugetului va fi însă mai redus, deoarece majorarea va determina și creșterea cheltuielilor cu personalul din sectorul public, estimate la aproximativ 350 de milioane de lei în aceeași perioadă.
Cum sunt calculate taxele pe salariul minim
În România, salariul brut este supus contribuției la pensii (CAS) de 25%, contribuției la sănătate (CASS) de 10% și impozitului pe venit de 10%, aplicat bazei impozabile după deducerea contribuțiilor sociale.
În practică, un angajat încasează aproximativ 58% din salariul brut sub formă de salariu net, procent care poate varia în funcție de deducerile fiscale aplicabile.











