„Au trecut 18 zile de la retragerea miniștrilor PSD din Guvern. Au trecut 6 zile de la votarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot atâtea zile în care PSD nu a prezentat românilor nicio soluție serioasă pentru guvernarea țării, după ce a decis demolarea unei majorități funcționale și apropierea politică de AUR”, au transmis reprezentanții PNL printr-un comunicat.
Liberalii au acuzat, totodată, că „fiecare zi în care această criză politică și guvernamentală, generată de PSD, este menținută artificial costă România”.
„Costă nivelul de trai al fiecărui român, costă încredere, stabilitate economică, investiții și capacitatea statului de a lua decizii importante pentru cetățeni”, se mai arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, „PSD are obligația să spună public cu ce soluții a mers la consultările de la Palatul Cotroceni”. „Românii au dreptul să știe dacă există un plan real de guvernare sau dacă tot acest demers a fost doar un joc politic iresponsabil”, mai spun liberalii.
Reprezentanții PNL au mai acuzat social-democrații că, timp de zece luni, nu au „venit cu soluții alternative la programul de guvernare”, pe care coaliția l-a asumat împreună și că, în același timp, s-au dezis de el „constant, pe măsură ce aproba în interiorul Coaliției și în Guvern măsurile impopulare, dar necesare și urgente”.
„Dacă PSD nu are soluții pentru România, atunci trebuie să aibă măcar onestitatea de a recunoaște public acest lucru. Nu poți provoca o criză majoră și apoi să lași țara suspendată în incertitudine. PNL rămâne un partid responsabil, preocupat de stabilitatea țării, de continuarea investițiilor și de consolidarea statutului european și euroatlantic al României”, se mai arată în comunicat.
Criza politică a fost declanșată de adoptarea moțiunii de cenzură depuse de PSD și AUR, care a trecut cu 281 de voturi „pentru”, din 288 de parlamentari prezenți. Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost astfel demis, însă va rămâne interimar până la formarea unui nou executiv.
După votarea moțiunii, Partidul Național Liberal a oficializat trecerea în opoziție, printr-o decizie luată marți seara care pune întreaga responsabilitate a blocajului politic pe umerii noii majorități „de facto” formate din PSD și AUR.
Nicușor Dan a început miercuri, 6 mai, consultările informale cu liderii partidelor care s-au aflat la guvernare. În perioada următoare, șeful statului urmează să continue consultările cu partidele parlamentare înaintea negocierilor oficiale pentru desemnarea unui nou premier.











