Ei nu au obținut mandatele de europarlamentari și nici n-au mai primit înapoi banii cu care au contribuit în campania electorală. Cinci dintre ei sunt datori câte 2,3 milioane de lei fiecare la Maricel Păcuraru, patronul de facto al postului Realitatea Plus. Tribunalul Ilfov le-a respins acțiunile pe motiv că litigiul invocat de ei este inadmisibil și i-a trimis să se judece „pe drept comun”, potrivit deciziilor consultate de G4Media.
Daniel Răzvan Biro a candidat la alegerile europarlamentare din iunie 2024, din partea Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). A contribuit la campania electorală a partidului cu 2,3 milioane de lei, bani pe care i-a luat la rândul său împrumut de la o persoană fizică, cu contract notarial, cu obligația de restituire până la 31 ianuarie 2025.
Nu a reușit să obțină un mandat. Partidul, însă, a trecut la nivel național de pragul de 3% din voturi, ceea ce i-a dat dreptul legal de a primi înapoi de la buget, prin Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), banii cheltuiți în campanie.
Iar Daniel Biro a așteptat ca, după ce în contul partidului au intrat banii de la AEP, să primească și el suma cu care a contribuit – 2,3 milioane de lei. A primit doar 660.000 de lei.
Pe 8 iulie 2025, Biro a mers la Tribunalul Ilfov și a cerut instanței să-i aprobe o ordonanță de plată care obliga partidul să-i restituie 1.640.000 lei, diferența dintre contribuția sa și cât i-a returnat partidul.
În instanță, Biro a adus dovezi că banii pe care i-a dat partidului au fost împrumutați „cu contract notarial”.
„Creanța este certă, lichidă și exigibilă, întrucât existența, cuantumul și scadența obligației de plată a rezultat clar din contractul de împrumut, din ordinul de plată care atestă viramentul contribuției și din dispozițiile legale aplicabile”, scrie în încheierea de ședință a Tribunalului Ilfov.
Avocații AUR au cerut judecătorilor respingerea cererii de emitere a ordonanței de plată ca neîntemeiată. Și au motivat că Biro nu a primit diferența de bani, întrucât „Autoritatea Electorală Permanentă nu i-a virat Partidului această sumă, cu acest scop”.
Procesul s-a încheiat pe 29 ianuarie 2026, când magistrații de la Tribunalul Ilfov au constatat că nu există un document care să ateste fără echivoc obligația partidului de a restitui exact suma de 1.640.000 lei și nici dovezi suficiente privind cuantumul exact al datoriei, sau faptul că aceasta a ajuns la scadență și poate fi cerută legal imediat.
Instanța a mai apreciat că litigiul nu poate fi soluționat prin procedura simplificată a ordonanței de plată, fiind necesară administrarea unui probatoriu mai complex, specific unui proces de drept comun.
Decizia nu a fost definitivă, dar nu a fost contestată încă.
Opt membri AUR cer partidului să le plătească peste 16 milioane de lei
În situația lui Daniel Răzvan Biro mai sunt alți șapte membri AUR – Mirela Daniela Irinea, Ramona Lovin, Costin Iosub, Radu Fabian, Cristina Dumitrescu, Antonio Andrușceac și Dan Tănasă.
În afară de Ramona Lovin și Dan Tănasă toți ceilalți au primit aceeași decizie a Tribunalului Ilfov. Magistrații chiar scriu într-unul dintre motivări că e vorba de o soluție dată deja de „practica instanței”.
În total, cei opt membri AUR au contribuit la campania electorală pentru europarlamentarele din 2024 cu peste 16 milioane de lei, potrivit raportului de venituri si cheltuieli depus de AUR la Autoritatea Electorală Permanentă și disponibil pe site-ul oficial FinantarePartide.ro.
| Nume | Sumă contribuită (lei) |
|---|---|
| Lovin Ramona | 2.300.000 |
| Irinea Mirela Daniela | 2.300.000 |
| Radu Fabian Cristian | 2.300.000 |
| Biro Daniel-Răzvan | 2.300.000 |
| Iosub Cosmin Teodor | 2.300.000 |
| Cristina Gabriela Dumitrescu | 2.122.200 |
| Antonio Andrușceac | 1.500.000 |
| Tănasă Dan | 1.500.000 |
De ce nu a decontat AEP toți banii cheltuiți în campania electorală de AUR
Partidul condus de George Simion a declarat, la finalul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare, cheltuieli de peste 24 de milioane de lei. Banii ar fi trebuit rambursați, în baza legii, de la bugetul de stat prin AEP.
Autoritatea Electorală Permanentă a verificat documentele fiscale depuse de AUR și, prin raportul de control din 30 august 2024, a decis că nu va rambursa peste 13 milioane de lei (mai precis 13.249.961,02 lei) din cheltuielile declarate de partid.
Motivul pentru care AEP a refuzat rambursarea este că „partidul a încasat și utilizat sume de bani provenite din împrumuturi de la persoane fizice care depășesc plafoanele prevăzute de lege”.
AUR a contestat în instanță decizia AEP, la Curtea de Apel București, dar a pierdut în primă instanță, după cum arată minuta ședinței. A depus recurs.
Limitele contribuțiilor, împrumuturilor și donațiilor primite de candidații pentru campania electorală pentru europarlamentare, conform Legii 334/2006, sunt:
- Contribuțiile candidatului pot fi de până la 750 de salarii de bază minime brute pe țară pentru fiecare candidat la funcția de parlamentar european;
- Donațiile primite de la o persoană fizică într-un an pot fi de până la 200 de salarii de bază minime brute pe țară;
- Sumele de bani care fac obiectul împrumuturilor primite de către un partid politic de la o persoană fizică într-un an pot fi de până la 200 de salarii de bază minime brute pe țară.
Cinci dintre candidați au luat bani de la Maricel Păcuraru
În încheierea de ședință de la Curtea de Apel București apar explicit sumele care au dus la cele 13,2 milioane de lei nerambursate de AEP.
Cinci dintre candidații la europarlamentare au luate împrumuturi de 11,5 milioane de lei de la aceeași persoană fizică – 2,3 milioane de lei fiecare. Alți patru foști candidați au luat și ei bani cu împrumut mai mult decât prevede legea, de la alte persoane fizice.
„###### ######## #####-#######, în calitate de împrumutător, a acordat împrumuturi pentru 5 candidați ai aceluiași partid politic, Partidului Alianța pentru ###### Românilor, în valoare totală de 11.500.000,00 lei, depășind astfel plafonul maxim al împrumuturilor ce pot fi acordate candidaților de o persoană fizică, cu suma de 10.840.000,00 lei”, scrie în încheierea de ședință.
Surse G4Media au declarat că „împrumutătorul” ar fi Maricel Ionuț Păcuraru, patronul de facto al postului Realitatea Plus. Toate contractele notariale de împrumut au fost încheiate în aceeași zi, pe 20 mai 2024, iar numerele de înregistrare sunt în ordine.
Toți cei cinci candidați care au luat bani împrumut de la Maricel Păcuraru au cerut, în instanță, să primească înapoi banii dați în campanie.
23,4 milioane de lei, de la Simion pentru Realitatea TV
Campania lui George Simion pentru alegerile prezidențiale din 2025 a costat AUR 69 de milioane de lei, conform unei investigații snoop.ro. Din acești bani, 23,4 milioane au ajuns la Realitatea TV. Și a fost o problemă cu rambursarea lor. AEP a considerat doar 6 milioane de lei cheltuieli legale.
Conform informațiilor snoop, AEP n-a rambursat, de exemplu, cele aproape 5 milioane de lei plătite pentru emisiunile Realitatea Plus dintr-o singură zi, pe 12 mai 2025. Jumătate din banii facturați de Realitatea TV în aceea zi au fost pentru emisiunea „Culisele statului paralel”, dar la care George Simion nu a participat.
AUR a plătit pentru campania electorală la Realitatea TV prin intermediul firmei DBV Media House, în care acționar principal e o altă firm – PHG Media Invest, deținută de soția patronului Realitatea Plus, Daniela-Madi Păcuraru.
PHG Media Invest este compania deținătoare a licenței de emisie pentru Realitatea TV.











