TASS nu a adus nici o probă în sprijinul acestei afirmații. Blamarea presupuselor campanii anti-ruse în țările occidentale este o tactică folosită pe scară largă de regimul dictatorial de la Moscova în cadrul războiului hibrid lansat împotriva UE.
Mai mult, TASS susține – de asemenea fără nici o dovadă – că această campanie anti-rusă ar fi realizată cu participarea serviciilor speciale britanice, franceze, germane și ucrainene ca să zădărnicească orice încercări de soluționare pașnică a războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
Reamintim că Rusia este catalogată de strategia națională de securitate drept principala amenințare la adresa României după invazia din Ucraina.
De altfel, România sprijină Kievul tocmai pentru că Ucraina este ultimul bastion de apărare împotriva Rusiei, o țară care a amenințat explicit România pentru simplul fapt că țara noastră este membru al alianței defensive NATO.
Reamintim că Rusia l-a sprijinit activ pe fostul candidat Călin Georgescu, după cum a dovedit un comunicat oficial al serviciului secret rus de externe SVR.
În plus, narative ale propagandei ruse sunt folosite constant de unii lideri ai partidului extremist AUR.











