Premierul a dat ca exemplu o schemă de sprijin prin care angajatorii pot primi 2.250 de lei lunar, timp de 12 luni, dacă angajează persoane care au dificultăți în a-și găsi un loc de muncă: șomeri de mai mult de 6 luni sau cu vârsta de peste 45 de ani, părinți care își cresc singuri copiii.
În schimb, angajatorul are obligația să mențină persoana respectivă în muncă cel puțin 18 luni.
„În 2025 a fost subvenționată angajarea a peste 13.200 de persoane. În ce sectoare s-au făcut cele multe angajări? În construcții, în industrie? Nu. Mai mult de jumătate, adică 6.816 persoane, la firmele de pază. Iar un alt lucru care ridică semne de întrebare este că aceste firme sunt concentrate în doar câteva zone ale țării: București și zona limitrofă, Gorj și Galați”, a spus premierul pe pagina sa de Facebook.

Aceleași persoane sunt încadrate succesiv la diferite societăți
În unele cazuri, spune premierul, aceleași persoane sunt subvenționate de mai multe ori.
„Practic, o persoană este angajată, firma primește subvenția, iar după o perioadă raporturile de muncă încetează prin demisie. Ulterior, persoana respectivă apare angajată la o altă firmă care accesează din nou subvenția. Astfel se creează un mecanism prin care aceleași persoane sunt încadrate succesiv la diferite societăți, iar companiile accesează repetat subvenții din bugetul asigurărilor pentru șomaj, fără să existe în realitate o integrare pe termen lung pe piața muncii”, afirmă Ilie Bolojan.
Ce a cerut Bolojan către Ministerul Muncii
Premierul consideră că „neclaritățile din lege au permis astfel de practici, iar cei care ar fi trebuit să le observe nu și-au făcut datoria”.
„Nu mai putem continua să direcționăm bani publici către mecanisme de tip „suveică” doar pentru a se lua banii de la stat. Din acest motiv, la ultima ședință de guvern am dispus Ministerului Muncii găsirea unor soluții și luarea de măsuri concrete pentru a îndrepta lucrurile legate de acest program. Și să-i susținem pe cei care chiar lucrează în economia reală”, precizează Bolojan.
Impactul bugetar al unei astfel de scheme, de zeci de milioane de lei, poate părea relativ mic la scara întregului buget, dar miza este mai mare decât atât, a mai subliniat premierul.
Bugetul pe 2026 ar putea fi adoptat joi de Guvern
Guvernul ar putea adopta joi, 12 martie, proiectul de buget într-o ședință după ora 17:00, după ce va primi avizele necesare, în caz contrar urmând a fi adoptat într-o ședință de guvern vineri dimineața, au declarat pentru HotNews.ro surse guvernamentale.
Consiliul Economic și Social (CES) se întrunește joi la ora 15:00 pentru a da avizul pe buget.
Premierul Ilie Bolojan a declarat cu o zi în urmă că Guvernul vrea să aprobe proiectul de buget pe 2026 până la sfârșitul săptămânii, după care să fie transmis Parlamentului spre adoptare.











