Cum ar putea evolua prețul carburanților în viitor a explicat Iulian Lolea, economist-șef Concordia, la emisiunea iBani, moderată de Ștefana Todică.
Iulian Lolea: „Din punct de vedere energetic, România stă mai bine decât alte țări din Europa, și în special din Europa Centrală și de Est, dar cu toate acestea, prețurile se stabilesc pe piețele internaționale și noi, precum alte state, suntem la fel de vulnerabili la modificări ale acestora. La benzină producem suficient încât să și exportăm intern, dar consumul este mult mai mic decât la motorină. Iar pe zona de motorină nu producem suficient”.
În scenariul în care preţul petrolului se stabilizează la un nivel ridicat, efectele s-ar putea vedea curând și în inflație
Iulian Lolea: „Dacă am avea o creștere de 0,7-1 leu pe litru, ea ulterior se transpune în inflație. Și aici trebuie să ținem cont de două lucruri. Prima oară vedem creșteri de prețuri la carburant, are o pondere destul de importantă, de 7-8% în coșul de consum, dar ulterior efecte de runda a doua se vor vedea în prețurile tuturor produselor și serviciilor”.
Care sunt scenariile economiștilor
Iulian Lolea: „Scenariul optimist ar fi ca războiul și toată situația să se rezolve în 2-3 săptămâni, până într-o lună și atunci impactul va fi minimal. Prețul petrolului ar trebui să coboare sub 80, poate spre 75 de dolari pe baril. O să continue să rămână o primă de risc, pentru că situația nu se rezolvă peste noaptea, încă pot să existe temeri legate de oferta, legată de cerere, dar automat o să vedem în câteva săptămâni și în prețul benzinei, în prețul motorinei o scădere.
Există și scenariul pesimist în care totul escaladează, prețul petrolului se duce poate la 100-110. E o situație extremă, pentru că pentru toate economiile mari ale lumii, prețul petrolul este foarte important și cu siguranță vor face cu toții un efort mare să rezolve cât mai repede sau să găsească rute alternative pentru transport și să crească producția”.
*La momentul înregistrării, prețul petrolului Brent pe piețele internaționale ajunsese la aproximativ 82 de dolari pe baril. Între timp, până la publicărea acestui articol, barilul de petrol a depășit pragul de 110 dolari.











