roiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea obligaţiei medicului curant de a direcţiona şi programa pacientul la următoarea consultaţie sau investigaţie necesară, precum şi garantarea dreptului pacienţilor asiguraţi la o a doua opinie medicală.
„Pacientul are dreptul de a fi direcţionat şi programat la următoarea consultaţie sau investigaţie necesară stabilirii diagnosticului, printr-un mecanism creat la nivelul unităţii medicale în care s-a desfăşurat consultaţia. Toate persoanele asigurate au dreptul la a doua consultaţie medicală, plătită de sistemul de asigurări medicale, cu scopul de a obţine a doua opinie medicală pe baza investigaţiilor medicale existente sau suplimentar solicitate, dacă aceasta este justificată”, se arată în iniţiativa legislativă.
Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.








