După jaful de sâmbătă, în urma căruia locuința din Dumbrăvița a deputatului PNL, Marilen Pirtea, a fost spartă de hoți, deputatul a explicat de ce locuința nu figura în declarația sa de avere.
„Fac o precizare clară: imobilul în care locuiesc nu îmi aparține și, tocmai de aceea, nu figurează în declarația mea de avere. Pentru acest imobil există o promisiune de vânzare-cumpărare, încheiată la notar, cu proprietarul de drept al imobilului. Până la finalizarea tranzacției și transferul efectiv al dreptului de proprietate, imobilul nu poate fi declarat ca bun personal”, a precizat Marilen Pirtea.
Reamintim că, sâmbătă, atât locuința deputatului PNL, cât și a directorului Spitalului de Boli Infecțioase, „Victor Babeș”, ambele din localitatea Dumbrăvița, din apropierea Timișoarei, au fost sparte de hoți, care au furat bani, dar și bunuri.
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, a confirmat duminică pentru Edupedu.ro că locuința sa a fost atacată de hoţi, sâmbătă seară.
„E revoltător să ți se invadeze spațiul intim. Nu țin acasă bani, îi țin la bancă, și nici bunuri de valoare”, a declarat Pirtea atunci.











