Planul de pace susținut de SUA pentru a pune capăt războiului din Ucraina, care a fost făcut public săptămâna trecută, s-a inspirat dintr-un document redactat de Rusia și prezentat administrației Trump în octombrie, au spus trei surse familiarizate cu acest subiect pentru Reuters.
Informațiile dezvăluite de agenția de presă vin în paralel cu o altă dezvăluire a Bloomberg despre modul în care emisarul lui Donald Trump, Steve Witkoff, sfătuia Kremlinul cu privire la modul în care Vladimir Putin ar trebui să discute cu Trump.
Un document rusesc din octombrie
Potrivit Reuters, rușii au împărtășit documentul, care prezenta condițiile Moscovei pentru încheierea războiului, cu înalți oficiali americani la mijlocul lunii octombrie, în urma unei întâlniri între președintele american Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Washington.
Documentul informal, cunoscut în limbajul diplomatic sub denumirea de „non-paper”, conținea formulări pe care guvernul rus le prezentase anterior la masa negocierilor, inclusiv concesii pe care Ucraina le respinsese, cum ar fi cedarea unei părți semnificative din teritoriul său din est.
Reuters scrie că aceasta este prima confirmare că documentul a constituit o contribuție esențială la planul de pace în 28 de puncte.
Departamentul de Stat al SUA și ambasadele Rusiei și Ucrainei la Washington nu au răspuns la solicitarea de comentarii.Casa Albă nu a comentat direct documentul neoficial, dar a citat comentariile lui Trump, care s-a declarat optimist cu privire la progresul planului în 28 de puncte.
„În speranța finalizării acestui plan de pace, i-am cerut trimisului meu special Steve Witkoff să se întâlnească cu președintele Putin la Moscova și, în același timp, secretarul Armatei, Dan Driscoll, se va întâlni cu ucrainenii”, a scris Trump.
Nu este clar de ce și cum administrația Trump a ajuns să se bazeze pe documentul conceput de Rusia pentru a-și contura propriul plan de pace.
Unii înalți oficiali americani care l-au analizat, printre care secretarul de stat Marco Rubio, considerau că cererile formulate de Moscova vor fi probabil respinse categoric de ucraineni, au afirmat sursele.
SUA au exercitat presiuni asupra Kievului
După prezentarea documentului, Rubio a purtat o convorbire telefonică cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, în cadrul căreia s-a discutat despre document, au afirmat sursele.
Vorbind la Geneva săptămâna aceasta, Rubio a recunoscut că a primit „numeroase documente neoficiale și alte materiale de acest gen”, fără a da mai multe detalii.
De când planul de pace a fost prezentat pentru prima dată de Axios săptămâna trecută, scepticismul a crescut în rândul oficialilor și congresmenilor americani, mulți dintre ei considerând planul drept o listă de poziții rusești și nu o propunere serioasă.
Cu toate acestea, Statele Unite au exercitat presiuni asupra Ucrainei, avertizând că ar putea reduce asistența militară dacă Kievul nu semnează.
Zelenski a rămas precaut în declarații, fără să respingă în mod direct propunerile, dar sugerând că Kievul nu le poate accepta în această formă – multe voci de la Kiev au subliniat că planul impune practic „o capitulare”.
Sfaturile lui Witkoff pentru Kremlin
Planul a fost elaborat, cel puțin parțial, în cadrul unei întâlniri între ginerele lui Trump, Jared Kushner, trimisul special Steve Witkoff și Kirill Dmitriev, șeful unuia dintre fondurile suverane de investiții ale Rusiei, care a avut loc luna trecută la Miami.
Puțini membri ai Departamentului de Stat și ai Casei Albe au fost informați despre această întâlnire, au declarat pentru Reuters două surse familiarizate cu acest subiect.
Între timp, Bloomberg a dezvăluit că Witkoff i-a oferit sfaturi consilierului Kremlinului, Iuri Ușakov, cu privire la modul în care Putin ar trebui să discute cu Trump.
Potrivit transcrierilor convorbirilor telefonice obținute de Bloomberg, Ușakov și Witkoff au făcut aluzie la un posibil „plan în 20 de puncte” încă din 14 octombrie.
Sfera de aplicare a acestui plan s-a extins în timpul conversațiilor ulterioare cu Dmitriev, a adăugat agenția.
Planul a fost modificat la Geneva
Propunerea SUA, care i-a luat prin surprindere pe oficialii de la Washington și din Europa, a declanșat o serie de acțiuni diplomatice pe trei continente.
Planul inițial s-a schimbat dramatic de atunci: nouă dintre cele 28 de puncte inițiale au fost eliminate în urma discuțiilor dintre oficialii de rang înalt din SUA și Ucraina, potrivit ABC News.
Un grup bipartid de senatori americani a declarat sâmbătă că Rubio le-a spus că planul în 28 de puncte nu era un plan al SUA, ci o listă de dorințe a Rusiei, deși Casa Albă și Departamentul de Stat au negat cu vehemență că Rubio l-ar fi caracterizat astfel.
În discuțiile care au urmat, o delegație americană de rang înalt, din care făcea parte și Rubio, a convenit să elimine sau să modifice unele dintre cele mai pro-rusești părți ale planului în cadrul întâlnirilor de la Geneva cu oficiali europeni și ucraineni.
Driscoll se întâlnește în prezent cu o delegație rusă în Abu Dhabi.
O delegație ucraineană se află, de asemenea, în Emiratele Arabe Unite pentru discuții cu echipa americană, potrivit unui oficial american.
Marți, oficialii ucraineni au declarat că susțin cadrul modificat al acordului de pace care a rezultat în urma ultimelor discuții, dar au subliniat că cele mai sensibile probleme – concesii teritoriale sunt deosebit de controversate – trebuie rezolvate în cadrul unei potențiale întâlniri între Zelenski și Trump.
„Doar o hartă”
Trump, la rândul lui, a spus că și-a trimis emisarii în Rusia și Ucraina – chiar Witkoff va ajunge săptămâna viitoare la Moscova – dar că se va întâlni cu Zelenski și Putin doar când planul va fi aproape finalizat.
Marți, președintele american a încercat să minimalizeze importanța planului original în 28 de puncte. Trump a insistat că proiectul era „doar o propunere inițială”.
„Tot ce era acolo era o hartă”, a declarat Trump reporterilor într-o conferință de presă improvizată la bordul Air Force One.
„Nu era un plan. Era un concept. Au luat fiecare dintre cele 28 de puncte, iar apoi au ajuns la 22 de puncte. Multe dintre ele le-am rezolvat”, a insistat el.
Întrebat despre scurgerea de informații cu privire la sfaturile lui Witkoff pentru Vladimir Putin, Trump a spus că aceasta este „o formă foarte obișnuită de negociere”, adăugând că sarcina lui Witkoff era să „vândă Ucrainei”.
„Asta face un negociator”, a spus Trump, adăugând: „Trebuie să spui: uite, ei vor asta… Îmi imaginez că el spune același lucru Ucrainei”.









