„Am fost colegă de facultate cu o fostă colegă de-a lui de liceu şi, când s-a întors din Franţa, în Bucureşti, noi eram într-o gaşcă şi el s-a întors şi cred că am povestit la un moment dat, când a candidat acum mulţi ani, pe Facebook, că atunci când colega mea, Mihaela, mi-a spus «o să vină Nicuşor, e un matematician foarte tare, olimpic, internaţional», am avut mari emoţii, că am crezut că o să apară un crispat care o să strice vibe-ul găştii şi mă gândeam: «matematician, ce o să vorbesc eu cu omul ăsta». Numai că Nicuşor Dan e un tip foarte de gaşcă şi, cel puţin aşa era în tinereţe, după aia au fost mulţi ani în care nu ne-am mai văzut, pentru că fiecare a luat-o pe drumul lui. Dar, de atunci, Nicuşor Dan era un tip special şi cu un umor fabulos, chiar dacă lumea nu ştie”, a relatat Oana Gheorghiu.
Ea a adăugat că s-au mai întâlnit de-a lungul timpului. „În 2012 cred că ne-am mai întâlnit şi atunci susţineam candidatura şi, de fapt, pe Nicuşor eu l-am susţinut de câte ori a candidat, pentru că cred cu sinceritate că este un om foarte sincer şi foarte deştept”, a mai spus vicepremierul.
Întrebată despre un posibil conflict mocnit cu premierul Ilie Bolojan, Oana Gheorghiu a răspuns scurt: „Nu cred asta, nu.”
Oana Gheorghiu a preluat joi mandatul de viceprim-ministru în Guvernul condus de Ilie Bolojan. Într-un mesaj public, aceasta a declarat că își propune să contribuie la reformarea administrației prin digitalizare și debirocratizare, cu scopul de a simplifica viața cetățenilor și de a reconstrui încrederea dintre stat și populație.










