Pe scurt, în data de 3 septembrie, opinia publică află cu entuziasm că în data de 2 septembrie s-a dispus o reținere pentru un eveniment din 15 august. Aplauze! Practic, jurnalistul, dacă are inspirația să publice imediat comunicatul, dă o știre mai veche decât pâinea de alaltăieri.
“Transparență” cu cronometru defect
Într-o lume normală, un astfel de accident ar fi fost comunicat prompt, cu detalii despre anchetă, victime și pericolul reprezentat de un șofer beat și fără permis. În Ialomița, însă, Poliția are alt calendar: comunicatul vine la pachet cu întârziere, când se așază astrele pe aceeași linie de tragere (de timp) cu Parchetul, în așa fel încât opinia publică să rămână în ceață. Ba chiar să nu înțeleagă nimic.

Iar cireașa de pe tort? Comunicatul e emis exact la momentul în care, dacă transparența ar fi fost o valoare reală, cetățenii ar fi putut afla ce s-a întâmplat efectiv după reținere: S-a cerut arest preventiv? A fost lăsat în libertate? Control judiciar? Arest la domiciliu? În schimb, cetățeanul primește informația fix în momentul în care ea devine irelevantă, fiind deja depășită de evenimente.
Întrebări retorice pentru domnul Savu de IpeJeu…
IPJ-ul lui Daniel Savu patentează, practic, cu concursul direct al Parchetului Urziceni (o instituție care uită cu anii de dosarele penale incomode, ce să mai vorbim de comunicate și transparență), o nouă specie de jurnalism. Breaking Olds, în loc de Breaking News. Nu știri fierbinți, ci reîncălzite.

Ca unii care s-au mai ars cu isprăvile șefului IPJ, Daniel Savu (sigur o mai știți pe aia cu internarea și concediul de odihnă pe motiv de depresie), nu ne rămâne decât să-l întrebăm pe herr Predoiu, ministrul adormit pe tronul de la Interne, de ce trebuie să aflăm după două săptămâni și jumătate de un accident grav, cu trei victime, provocat de un individ beat și fără permis?, cui îi mai slujește să ia la cunoștință de reținerea unui făptuitor la 24 de ore de la momentul dispunerii acesteia?, cine decide ca aceste comunicate tardive să fie lansate în spațiul public doar când nu mai contează?, și dacă e o strategie de PR ca opinia publică să nu afle în timp real ce se întâmplă pe drumurile județului sau pur și simplu vorbim de lipsă de chef și dispreț pentru valorile democratice pentru care, nu-i așa, am murit cu toții în decembrie 1989?.
În Ialomița, IPJ-u lui Savu comunică… dar doar când nu mai are importanță
Revenim și conchidem. În timp ce alte județe dau comunicate pe loc, în Ialomița Poliția funcționează cu decalaj orar. Ora lui Savu e mai târziu cu două săptămâni după Greenwich Mean Time. Știrile sunt livrate retroactiv, ca un fel de cadou-surpriză pentru opinia publică: “Surpriză, ați ratat momentul important, dar nu-i nimic, vă dăm rezumatul acum!”.
Fapt pentru care, tot ce rămâne de reținut este că Inspectoratul de Poliție nu reușește să oprească șoferii beți și fără permis dar măcar reușește să oprească știrile… în trafic, în vreme ce transparența instituției funcționează ca un bec ars. Luminează abia după ce nu mai ai nevoie.







