Horia Constantinescu, care după demisia de la șefia ANPC (în martie anul trecut, pentru a candida la Primăria Constanța) a rămas în ANPC, ca șef al instituției în județul Constanța, a vorbit despre acțiunile de control desfășurate de Piedone în contextul în care procurorii anticorupție fac percheziții marți la adrese din Ilfov și Prahova, inclusiv la casa șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone.
Constantinescu s-a aflat în conflict cu Piedone, pentru că actualul șef al ANPC a decis, în luna iunie a acestui an, să îl mute pe Constantinescu din județul Constanța, acolo unde conducea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, la Ialomița.
„Lăsați-mă să cred într-o teorie personală a conspirației. Se dorea să fiu departe de tot ce s-a întâmplat. Dar să lăsăm autoritățile să își spună cuvântul în urma cercetărilor cu caracter penal. Primesc informații de la operatorii economici din județul pe care l-am coordonat timp de 8 ani și mi-au spus că de fapt se pune presiune pentru a fi, nu știu, alte înțelegeri în spatele cortinelor. Să vedem dacă despre asta este vorba”, a spus Constantinescu miercuri la Digi24 despre detașarea sa.
„Măsurile nu pot fi luate așa cum a prezentat Cristian Popescu Piedone: închide-l, deschide-l”
În timpul intervenției sale la Digi24, Horia Constantinescu a criticat modul în care Piedone a coordonat și comunicat în spațiul public controalele ANPC.
„Măsurile nu pot fi luate așa cum a prezentat Cristian Popescu Piedone: închide-l, deschide-l, o lună, o săptămână sau o perioadă mai lungă. Pentru că sunt măsuri complementare ale unor sancțiuni și nu au pertinența juridică de a fi aplicate în această manieră. Toate lucrurile acestea au decredibilizat cumva instituția pe care și eu am condus-o, arătând, de fapt, că se pretează la un teatru ieftin, trecut pe numele unei persoane fizice”, a spus Constantinescu.
Fostul șef al ANPC a spus că unele dintre acțiunile de control coordonate de Piedone au fost „un teatru ieftin”. El consideră că „acest can-can” de fapt „a ascuns cu totul altceva”.
„Cele mai multe dintre acțiuni nu pot fi coordonate în felul în care s-a desfășurat toată această mascaradă (…). Păi dacă-l închid pe ăla doar o oră, sau nu pot să-l închid, pentru că lucrurile pe care trebuie să le remedieze durează doar 5 minute, de ce facem acest teatru ieftin? Din păcate, acest can-can dovedește că a ascuns cu totul altceva, lucru de asemenea dramatic pentru instituție, că vor spune cetățenii că facem ca Piedone și nu facem nimic, în condițiile în care această instituție chiar își face treaba”, a declarat Horia Constantinescu.
„Noi nu suntem aici să distrugem afaceri”
El a mai precizat că în cazul anumitor controale operatorii economici pot remedia neregulile constatate pe moment, fără să fie nevoie de suspendarea activității.
„Sunt cazuri în care remedierea poate fi făcută chiar imediat. Noi nu suntem aici să distrugem afaceri, nu suntem aici ca pentru lucruri minore să luăm măsuri draconice. Știți bine că toată mascarada aceasta a comandamentului de anul acesta, multe dintre situații s-au dovedit a fi ireale”, a spus Horia Constantinescu.
„Gândiți-vă la locația din Costinești, închisă cu tam-tam, deschisă până seara, pentru că de fapt abaterile erau mult mai mici. Nu poți să distrugi o afacere și să expui linsajului mediatic numai pentru a-ți construi o personalitate de făcător al dreptății, care, iată, că de fapt ridică acum niște suspiciuni temeinice”, a mai declarat fostul șef al ANPC.
Anunț oficial de la DNA. „Fapte de corupție”
Procurorii anticorupție fac percheziții marți dimineață la adrese din Ilfov și Prahova, inclusiv la casa șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone, potrivit surselor citate de G4Media, TVR Info și Digi 24.
DNA a transmis un comunicat oficial, în care nu îl numește pe șeful ANPC, în care precizează că perchezițiile de marți vizează suspiciuni privind fapte de corupție.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari publici și complici ai acestora.
În cursul zilei de 22 iulie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Prahova și Constanța, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale”, a transmis oficial Direcția Națională Anticorupție.
„Nu ascund faptul că proprietarul hotelului îmi este prieten de ani”
Bănuit de procurori că l-a informat pe patronul hotelului Internațional din Sinaia înainte de un control, Piedone a făcut primele declarații, după ce a fost adus cu mandat de pe litoral, la perchezițiile de la locuința sa din Bragadiru, oraș din județul Ilfov.
„Lucrurile astea dacă s-au întâmplat ar fi fost undeva în luna mai, nu mai știu, martie – mai, când a fost un comandament pe Valea Prahovei. Nu am coordonat acel comandament. Nu ascund faptul că proprietarul hotelului îmi este prieten de ani și ani de zile. Este și el un personaj public, dar nu am avut niciun schimb de informații, nu am anunțat și nu îmi aduc aminte cu certitudine când s-a întâmplat acest lucru”, a declarat Piedone jurnaliștilor aflați la poarta casei sale, înainte de a asista la percheziții.
Șeful ANPC a susținut că nu a comis nicio infracțiune și că prin controalele sale „a deranjat”.











