Cele două persoane au spus că au manipulat și consumat carne de oaie provenind din gospodăria proprie, mai anunță instituția.
În acest caz o femeie s-a prezentat la un spital din Slobozia cu amețeli, cefalee și ulterior a intrat în comă. s-a decis transferarea ei la un spital din București. Ea a murit miercuri, au precizat surse medicale pentru Știrile PRO TV.
„În prezent, probele de laborator necesare pentru confirmarea diagnosticului sunt în lucru la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Analizele efectuate vor stabili cu exactitate dacă este vorba despre un caz confirmat de antrax”, se arată în comunicatul instituției.
Ministerul Sănătății, Inspecția Sanitară de Stat, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București și Direcția de Sănătate Publică Ialomița, monitorizează îndeaproape situația.
„Conform informațiilor furnizate, cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie provenind din gospodăria proprie. În prezent, probele de laborator necesare pentru confirmarea diagnosticului sunt în lucru la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Analizele efectuate vor stabili cu exactitate dacă este vorba despre un caz confirmat de antrax. Autoritățile sunt în contact permanent cu cadrele medicale implicate în gestionarea cazurilor și se asigură că toate măsurile de prevenire a răspândirii posibile a infecției sunt respectate cu rigurozitate”, se precizează în comunicatul Ministerului.
Antraxul este o boală bacteriană, care poate fi tratată cu antibiotice, dacă este depistată la timp. Nu poate fi transmisă de la om la om, ci numai de la animal la om











