Călin Georgescu a folosit ca pretext pentru atacul la supermaketuri informația că acestea ar fi raportat profit zero în 2023. Aplicația specializată Termene.ro arată că lanțul francez Carrefour a raportat un profit de 249 milioane lei în 2023, Lidl Discount a avut un profit de peste un miliard de lei, Kaufland a avut un profit de 864 milioane lei, iar Mega Image a avut un profit de 218 milioane de lei.
”Marile multinaționale declară zero profit pentru că exportă profitul”, a spus Călin Georgescu, deși datele publice de la Ministerul Finanțelor arată că lanțurile de supermarketuri au declarat doar în 2023 profituri de peste 2 miliarde de lei.
Important de spus că pe lângă impozitul pe profit, aceste companii plătesc și alte taxe și impozite, de la contribuțiile pentru fondul de sănătate și fondul de pensii la autorizații de funcționare și taxe locale.
În ceea ce privește casele de marcat, realitatea e că în supermarketurile din toată lumea există case rapide la care clienții își pot scana singuri produsele.
Georgescu a dat și o explicație pentru alegerea zilei de 10 februarie pentru lansarea boicotului.
El a folosit din nou religia în lupta politică, spunând că pe 10 februarie e celebrat sfântul Haralambie, ”sfântul rodului, care ocrotește de lipsuri și de foamete, care aduce belșug în familie”.
Călin Georgescu și-a construit mesajul politic pe atacurile constante la adresa UE și NATO, minciuni legate de știință și admirație pentru Rusia și dictatorul Vladimir Putin.
El a anunțat intenția de a izola România de UE și NATO și de a desființa toate partidele politice.