”Compania Visual Fan SA înregistrează un nou succes, consolidând prin strategia Green by Allview angajamentul său continuu pentru sustenabilitate pe termen lung. Astfel, contractul semnat de noua divizie Renewable EPC by Allview cu compania Tenersolar Park SRL, vizează dezvoltarea unui parc fotovoltaic de 45,15 MW în localitatea Ţăndărei, judeţul Ialomiţa. Valoarea totală a acestui contract este de 24,6 milioane euro”, arată un anunţ transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Proiectul Full EPC include servicii de proiectare şi executare a lucrărilor necesare pentru finalizarea tuturor obiectelor centralei (inclusiv staţie electrică 35/110kV şi linie electrică subterană (LES) 110kV); furnizarea echipamentelor, utilajelor şi materialelor necesare; montarea, instalarea şi punerea în funcţiune a acestora; activarea obiectivului de investiţii; realizarea probelor tehnologice şi a testelor; precum şi asigurarea mentenanţei şi a garanţiei parcului fotovoltaic.
Contractul semnat cu Tenersolar Park SRL va fi implementat de către Visual Fan, lider de asociere, în colaborare cu TQM Services şi Veltol Holding.
”Semnarea contractului de 45,15 MW reprezintă o realizare semnificativă pentru compania noastră şi confirmă direcţia strategică stabilită pentru 2024. Acest proiect, pe lângă faptul că reprezintă un pas decisiv către atingerea obiectivului de a contracta 100 MW în proiecte fotovoltaice până la finalul acestui an, va contribui la dublarea cifrei de afaceri şi a profitului companiei Visual Fan în următorii ani”, precizează compania, care subliniază că implementarea acestui proiect va accelera considerabil dinamica veniturilor şi profitul companiei Visual Fan pentru anii 2025-2026, impulsionând expansiunea accelerată pe termen lung.
Noul contract de 45 MW va duce la creşterea cotei de piaţă a diviziei Allview Solar Energy în sectorul energetic, atrăgând noi oportunităţi de afaceri şi deschiderea către implementarea de proiecte strategice de anvergură, cu capacităţi care depăşesc standardele industriei.
”Pentru viitorul diviziei Allview Solar Energy, Visual Fan urmăreşte câteva direcţii strategice esenţiale, al căror rol constă în dezvoltarea continuă a companiei şi consolidarea poziţiei în sectorul energiei regenerabile. Aceste direcţii includ: dezvoltarea de parteneriate strategice cu firme de renume în domeniul energiei, care ne aduc acces la know-how tehnic avansat; stabilirea de relaţii solide cu furnizori de echipamente şi tehnologii de top, esenţiale pentru asigurarea calităţii şi fiabilităţii proiectelor noastre; diversificarea portofoliului de proiecte si consolidarea parteneriatelor, ceea ce ne va permite creşterea cotei de piaţă în sectorul energiei solare, contribuind astfel la progresul accelerat al companiei”, spun reprezentanţii companiei.
În ultimii doi ani, divizia Allview Solar Energy a trecut de la dezvoltarea de proiecte rezidenţiale, la proiecte industriale Full EPC, pentru companii de top din mediul privat şi public, contribuind la decarbonizarea economiei şi promovarea sustenabilităţii energetice.
”Semnarea acestui contract cu Tenersolar Park marchează un nou început pentru Visual Fan, reprezentând primul pas dintr-o serie de proiecte planificate pentru 2025”, adaugă ei.