Maia Sandu l-a atacat constant pe Stoianoglo, pe tema prestației sale că procuror general și i-a reproșat închiderea marilor dosare de corupție. O altă mare temă de dezbatere a fost relația cu România.
Maia Sandu: „Eu cred că este o ofensă adusă oamenilor din România, la adresa României să spuneți că nu avem proiecte importante. Nu mai zic de ajutorul pe care l-am primit în momentul în care Rusia ne-a șantajat cu livrare de gaze. Dar așa, că între doi români, dumneavoastră chiar credeți că România o să sprijine omul Moscovei și o să continue investiții așa cum a făcut până acum?”
Candidatul socialiștilor nu a răspuns direct la întrebare. Stoianoglo a revenit mai târziu și a spus că ștampila de „omul Kremlinului” este una pe care Maia Sandu i-a creat-o.
Maia Sandu: „Din păcate pe acesată scenă avem un cal troian, un om prin care alții vor să conducă țara. Niciun moldovean nu vrea să fie condus de cei care au furat statul, de cei cu care noi am luptat și am reușit să-i alungăm de la putere, dar și alți oameni sunt folosiți. Setea lor de bani, setea lor de răzbunare este folosită de forțe, de interese regionale și mai mari. Banii alocați în acesat campanie nu sunt ai lui Șor, ai lui Platon ai lui Dodon. Sunt bani veniți din altă parte”.
Maia Sandu l-a atacat constant pe Stoianoglo pe tema prestației sale că procuror general și i-a reproșat închiderea marilor dosare de corupție. Rivalul său a încercat să se apere afirmând că nu există probe.
Maia Sandu: „În momentul în care dumneavoastră spuneți că nu vă pasă de ce se întâmplă în Ucraina și sancțiunile nu trebuie respectate, ce-o să zică Ucraina despre tranzitul de gaze spre Republica Moldova? Sau vreți să-i lăsați pe oameni fară gaze naturale?”
Alexandr Stoianoglo: „Cel mai simplu e să vă justificați incompetența prin războiul și tragedia din statul vecin”.
Pe de altă parte, culmea, Aleksandr Stoianoglo s-a prezentat drept adeptul Uniunii europene, pe când el este susținut de socialiști și alte partide, fie ostile Bruxelles-ului, fie militând pentru amânarea la nesfârsit a aderării.
Alexandr Stoianoglo: „Eu sunt adeptul Uniunii Europene, dar eu nu am participat la referendumul pe care l-ați propus din cauza că acest referendum a urmărit numai scopurile dumneavoastră personale. Că susținător ferm a integrării europene, îi propun doamnei Sandu să semnăm o declarație comună privind garantarea ireversibilității cursului de integrare europeana a Republicii Moldova”.
Stoianoglo a avut momente în care a refuzat să răspundă la întrebările concrete ale Maiei Sandu și a avut dificultăți majore de exprimare în limba română.