Dintre beneficiarii foști judecători sau procurori, 2.644 au primit pensie din bugetul asigurărilor sociale de stat (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), scrie Agerpres.
În cazul beneficiarilor Legii 303/2002 privind statutul procurorilor şi judecătorilor s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 25.166 de lei, din care 21.896 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 7.272 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat luna trecută 821 persoane (721 cu pensie din bugetul asigurărilor sociale de stat). Pensia medie era de 6.912 de lei, din care 2.960 de lei pensie de la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte beneficiarii parlamentari, numărul acestora era de 897 de persoane (671 cu pensie din bugetul asigurărilor sociale de stat), pensia medie ridicându-se la 6.130 de lei (3.501 de lei de la bugetul de stat).
Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de legea privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.391 pensionari (toţi cu pensie din bugetul asigurărilor sociale de stat), iar pensia medie se ridica la 12.995 de lei, din care 8.168 lei suportaţi din bugetul de stat.
Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au primit 686 de persoane (685 cu pensie din bugetul asigurărilor sociale de stat), media fiind de 10.120 de lei, din care 2.302 lei cota suportată din bugetul de stat.
De asemenea, de legea privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 2.317 de pensionari (1.938 cu pensie din bugetul asigurărilor sociale de stat), pensia medie fiind de 6.706 de lei, din care 3.951 de lei suportaţi din bugetul de stat.