,,Este o dovadă că cei care dau acești bani, vor ca Moldova să meargă pe o cale greșită, vor să controleze moldovenii, vor să decidă ei cu banii lor murdari”, a declarat Maia Sandu.
Îndemnul Maiei Sandu
Totodată, lidera de la Chișinău a îndemnat toți moldovenii să fie vigilenți, să ,,aleagă pentru ei în baza lucrurilor adevărate”, dar și să nu se implice în scheme de corupție pentru ca acestea sunt ilegale.
,,Instituțiile o să sancționeze, așa cum au anunțat. Au colectat probe și o să sancționeze oamenii care se lasă implicați în aceste scheme de corupție. Noi iubim țara noastră și noi vrem cei mai bine pentru țara noastră și de aceea trebuie să votăm pentru viitorul copiilor noștri, dar și pentru prezentul nostru”, a conchis Maia Sandu în timpul celui episodului patru din cadrul jurnalului de campanie.
Mituirea alegătorilor
Potrivit probelor acumulate până acum de structurile de drept, persoanele afiliate organizației criminale conduse de Ilan Șor racolează moldoveni care, în schimbul banilor, vor vota cu un candidat stabilit din timp la alegerile prezidențiale, dar și contra referendumului privind aderarea Republicii Moldova la UE. Iar până acum circa 13.000 de moldoveni ar fi mituiți.
„Stabilim un fenomen fără precedent pentru Republica Moldova, dar și pentru statele vecine si europene, unde întâlnim un fenomen amplu de finanțare și de corupere în vederea perturbării procesului electoral pe teritoriul Republicii Moldova”, a declarat șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu.
Numai în luna septembrie, autoritățile au stabilit transferuri din Federația Rusă de peste 15 milioane de dolari.
„Este destul de șocant să vedem câte persoane s-au implicat până acum în aceste activități”, a afirmat șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin.
Grupul criminal organizat este format din persoane, inclusiv din cele care se află pe teritoriul Rusiei. În Republica Moldova, acesta este structurat pe o ierarhie foarte bine definită, fiecare nivel având atribuții bine stabilite. Membrii grupului sunt remunerați în funcție de atribuțiile pe care le au, cu sume de până la 45.000 de lei moldovenești, adică puțin peste 11.600 de lei românești, cea mai mare sumă fiind oferită liderilor.
,,-130 lideri teritoriali care dirijează activitatea grupului, acumulează listele cu datele de identitate a persoanelor racolate (activiști și simpatizanți) de către președinții de sector, după care le transmite organizat în Federația Rusă pentru înregistrare și deschiderea conturilor bancare în banca comercială ,,PromsveazyBank”, aceștia fiind remunerați lunar cu suma de 250 000 ruble = 45 000 lei.
-1927 președinți de sector care racolează și dirijează activitatea grupului de activiști și simpatizanți din sectorul deservit, acumulează listele cu datele de identitate a persoanelor racolate de către activiști și le transmite liderului teritorial, aceștia fiind remunerați lunar cu suma de 25 600 ruble = 4 600 lei.
-peste 50 000 activiști care racolează și dirijează activitatea grupului de simpatizanți din sectorul deservit, acumulează listele cu datele de identitate a persoanelor racolate și le transmite președintelui de sector, aceștia fiind remunerați lunar cu suma de 25 600 ruble = 4 600 lei.
- peste 70 000 simpatizanți aceștia fiind persoanele racolate contra unor sume de bani și instruite să voteze la Referendum cu opțiunea ,,Nu” precum și candidatul care urmează a fi votat. Aceștia fiind remunerați lunar cu suma de 5000 – 10 000 ruble = 900 – 1800 lei”, au informat autoritățile moldovene.
Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a avertizat că persoanele implicate în schema de corupere electorală, dar și cele implicate în finanțarea ilegală a partidelor politice riscă închisoare.
Șor a recunoscut
Oligarhul fugar Ilan Șor a recunoscut plățile făcute prin intermediul băncii ruse.
,,Nu există și nu poate exista nicio faptă ilicită. Toate plățile sunt legale”, a scris pro-rusul pe Telegram.
Ilan Șor, liderul blocului Victorie/ Pobeda, care ar fi principalul instrument al Kremlinului în destabilizarea Republicii Moldova, se ascunde de justiția de la Chișinău la Moscova.
În luna aprilie 2023, Şor a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru fraudă bancară. El a fugit din Republica Moldova în 2019, când Partidul Democrat din Moldova (PDM), formațiunea oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc, a plecat de la guvernare.