„În emisiunea CAP la CAP de vineri, numeam josnică, demnă de Simion și Șoșoacă, reacția lui M. Geoană la investigația jurnalistică internațională cu privire la legăturile unui fost șef de campanie al său cu inși atașați Kremlinului: a acuzat un jurnalist român, bazându-se pe nimic, de implicare în crima organizată în două atentate asupra procurorului general al Bulgariei – nici mai mult, nici mai puțin! Și a mai și rostit apăsat, de câteva ori, numele jurnalistului, nume pur maghiar, sperând ca astfel să adune niște voturi de la extremiștii naționaliști „mâncători de unguri”. Mă uluia plonjonul în haznaua electorală a până ieri secretarului general-adjunct NATO”, a scris CTP pe Facebook.
În același timp, CTP menționează că Geoană a avut „o revelație în avanpremieră, că alegerile vor fi cu siguranță fraudate” și întreabă ironic cum poate clarifica această afirmație.
Un Vadim Tudor la conducerea NATO
CTP a comentat și declarațiile fostului general adjunct al NATO despre decizia CCR privind candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale și l-a asemănat cu Corneliu Vadim Tudor.
Mircea Geoană a pretins că „ceața i s-a luat de pe ochi odată cu invalidarea candidaturii lui Șoșoacă de către CCR” și că decizia, chiar dacă ar avea acoperire constituțională, „are efecte antidemocratice și nu ne face bine”.
„Deci, dacă CCR constată încălcări ale prevederilor constituționale în cazul unui candidat, să se facă că nu le vede, pentru că „nu ne fac bine”? Pentru că „au efecte antidemocratice”?”, a spus ironic gazetarul.
De asemenea, CTP se întreabă care vor fi efectele afirmațiilor despre alegerile prezidențiale ale lui Mircea Geoană și susține că ele au fost făcute „în cel mai pur stil Trump sau C.V. Tudor”.
„Dar ce efect asupra democrației are zicerea fostului nr. 2 în NATO, în cel mai pur stil Trump sau C.V. Tudor, că alegerile o să fie furate? De ce toate astea, e limpede: se teme că voturile lui Șoșoacă vor merge la Simion și scad șansele lui, ale lui Geoană, de a intra în turul 2. Cât privește indignarea afișată de PNL și USR față de respingerea dosarului Șoșoacă, n-am nevoie de nicio explicație”, a conchis Cristian Tudor Popescu.
„Vor încerca să fraudeze alegerile”
Mircea Geoană a lansat ideea posibilităţii fraudării alegerilor şi face, în acest context, un apel pentru participare masivă la vot, după ce Diana Șoșoacă nu mai poate candida.
„Vor încerca să fraudeze alegerile, de ieri mi-am dat seama că nu au niciun fel de limită. Vă rog să veniţi în număr mare la vot! Vă rog să veniţi alături de noi, observatori în secţiile de vot, nu ne lasă în secţiile de vot pentru că le e teamă de noi, de independenţi. Vreau să vă rog să ne mobilizăm. Vreau să vă rog să fie cea mai mare participare la alegerile prezidenţiale din ultimii 35 de ani”, a afirmat Mircea Geoană, duminică, la lansarea Angajamentului său pentru România.
Acesta a lansat un îndemn pentru ca cei care votează pentru prima dată să iasă la vot, anunţând că susţine scăderea la 16 ani a pragului care reprezintă vârsta minimă pentru a putea vota.