După tragedia de la sfârșitul lui 2023, patronul Cornel Dinicu s-a aflat în arest preventiv și apoi în arest la domiciliu. El a trecut, însă, peste moartea copilului său şi peste pierderile financiare şi, uşor, uşor, spiritul său antreprenorial s-a reactivat şi a reintrat în afaceri.
„Jertfa a fost atât de mare încât nu pot să abandonez locul. Mai am 4 copii și trebuie să-i cresc: Nicolai (5 ani), Anastasia (7 ani), Vladimir (15 ani), Cornel (22 de ani). Voi munci în continuare, nu îmi este rușine cine sunt și ce am făcut în viață sau aici.
Nu am greșit cu nimic, nimeni nu înțelege că în dosarul cu incendiul eu sunt victima și nu vinovatul, agresorul cum se spune. Nu am nici o problemă cu ce s-a spus sau s-a scris despre mine”, a spus Cornel Dinicu pentru Click!.
Evenimentul din 28 şi 29 septembrie, un Barbeque Brunch anunţat pe Facebook de ceva vreme, este cel mai mare de până acum şi a fost organizat împreună cu Carnexpo Grill, ca un festival culinar unde cei mai mari măcelari-grătaragii din România și-au încercat forțele. Aceștia s-au duelat în rețete și au sedus papilele gustative ale gurmanzilor cu tot felul de fripturi suculente, burgeri apetisanți sau cârnați „fermecați” și au predat tehnici cu foc și fum pentru grătarul perfect.
Petrecerea denumită „Barbeque Brunch” a început pe 28 septembrie și se încheie pe 29 septembrie. Pentru a-şi atrage clienții, Ferma Dacilor a introdus pachetul “BBQ BRUNCH – All you can eat”, adică dai 230 lei de persoană pe zi și mănânci câtă carne poți, așa că sute de oameni au bătut drumul de la București până la pensiunea Ferma Dacilor pentru a mânca friptură, cârnați și burgeri pe săturate.
Ferma Dacilor, un loc al contrastelor
Ferma Dacilor era sâmbătă un loc al contrastelor. Alături de grătarele pe care sfârâiau produsele din carne şi locurile special amenajate unde urmau să aibă loc concerte ale unor cunoscuţi artişti români, la doar câţiva zeci de metri se puteau vedea ruinele înnegrite de fum ale clădirii care a ars şi în care au murit carbonizate opt persoane. În apropierea acestora, a fost înălţat un monument alb în memoria victimelor din 2023. Într-un colț, în cuptorul devenit altar zăceau rămășițele câtorva lumânări…
Ferma Dacilor nu este nici acum total în legalitate
Vă reamintim că înincendiul devastator care a cuprins Ferma Dacilor în a doua zi de Crăciun, în 2023, din cele 26 de persoane prezente, opt şi au pierdut viaţa, fiind carbonizate. Printre cei decedaţi se numără unul dintre copiii lui Cornel Dinicu, fiul generalului Petru Băiceanu, şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, finul lui Dinicu, Lucian Ene, şi doi copii ai săi, dar şi o studentă în anul II la Facultatea de Sociologie şi iubitul acesteia.
Procurorii care au desfăşurat ancheta au descoperit că, la momentul producerii tragediei, Ferma Dacilor funcționa fără autorizațiile necesare, inclusiv fără aviz de securitate la incendiu, lucruri la care cei care ar fi trebuit să verifice complexul turistic au închis ochii şi în schimb ar fi primit o masă de protocol.
Întrebat despre intrarea în legalitate, patronul de la Ferma Dacilor a recunoscut că lucrurile nu sunt nici acum rezolvate total, dar a acuzat autoritățile că îi pun bețe în roate. „Doar ca să legalizeze deținerea la fermă a unor porci a trebuit să aștept și să mă zbat 6 luni”, se plângea omul de afaceri.