Surse de securitate au declarat că Israelul este responsabil pentru exploziile pagerelor, o acţiune care a ridicat pericolul în creştere al unui conflict între cele două părţi. Israelul nu a confirmat, dar nici nu a negat implicarea sa, notează News.ro.
Modul şi momentul în care pagerele au fost înarmate şi detonate de la distanţă rămân un mister public, iar vânătoarea de răspunsuri a implicat Taiwan, Bulgaria, Norvegia şi România.
Compania Gold Apollo, cu sediul în Taiwan, a declarat săptămâna trecută că nu a fabricat dispozitivele utilizate în atac şi că firma BAC, cu sediul în Ungaria, căreia i-au fost atribuite pagerele, avea licenţă pentru utilizarea mărcii sale. Guvernul taiwanez a declarat, de asemenea, că pagerele nu au fost fabricate în Taiwan.
Procurorii au început să ancheteze martori
Un purtător de cuvânt al biroului procurorilor din districtul Shilin din Taipei, care a condus ancheta privind Gold Apollo, a declarat că, pe lângă cele două persoane interogate săptămâna trecută, a interogat şi un angajat actual şi un fost angajat în calitate de martori.
„Procesăm acest caz cu celeritate şi încercăm să găsim o soluţie cât mai curând posibil”, a adăugat purtătorul de cuvânt, refuzând să numească persoanele interogate sau să spună dacă procurorii intenţionează să interogheze şi alte persoane.
Săptămâna trecută, procurorii i-au interogat pe preşedintele şi fondatorul Gold Apollo, Hsu Ching-kuang, şi pe Teresa Wu, singura angajată a unei companii numite Apollo Systems.
Gold Apollo nu a comentat această anchetă şi nu a răspuns joi la o nouă solicitare de comentarii. Reuters nu a reuşit să ia legătura cu Wu pentru comentarii. Niciunul dintre cei doi nu a răspuns întrebărilor reporterilor săptămâna trecută, când au părăsit biroul procurorilor.