Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Ialomița a fost sesizat vineri, prin apel la 112, că în trenul ce se deplasează pe ruta București- Slobozia Veche un bărbat este recalcitrant și amenință cu un cuțit călătorii.
Jandarmii au identificat un barbat de 29 ani, care, în urma verificărilor în aplicația eDAC, avea emis pe numele lui un mandat internațional în vederea arestării și predării sau extrădării.
Acestuia i s-a efectuat control corporal preventiv, dar asupra lui nu au fost găsite obiecte și bunuri de valoare. Conform jandarmilor, acesta ar fi aruncat cuțitul înainte de sosirea trenului în gară.