Fost deputat PSD timp de aproape 8 ani, este specializată în fonduri europene. În 2019 a fost ministru al Fondurilor Europene timp de câteva luni, până când Guvernul condus de Viorica Dăncilă a căzut prin moțiune de cenzură.
Marți, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că o desemnează pe Mânzatu vicepreședinta Comisiei Europene.
Portofoliul alocat Roxanei Mînzatu este unul nou înființat – Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie.
Cine este Roxana Mînzatu
Conform CV-ului său, Roxana Mînzatu, în vârstă de 44 de ani, a fost președinte al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, din septembrie 2015 și până în ianuarie 2016. Între martie și septembrie 2015 a fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene. În perioada iunie-octombrie 2019, ea a fost și ministru al fondurilor europene, fiind propusă de către Viorica Dăncilă. Mandatul său s-a încheiat odată cu demiterea Guvernului Dăncilă prin moțiune de cenzură.
Din 2016 și până în acest an, ea a fost deputat de Brașov, aleasă pe listele PSD.
Roxana Mînzatu este membru PSD din ianuarie 2000, a fost și vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene Braşov a PSD, iar din septembrie 2013 a condus Organizaţia Judeţeană Braşov a Femeilor Social-Democrate.
A fost consilier judeţean PSD la Brașov, în perioadele 2004-2008, 2011-2012, dar și subprefect de Brașov, între martie-octombrie 2009.
Mînzatu este licențiată în Științe Politice în limba engleză la Universitatea din București (1998-2002), cu un master în Integrare Europeană (2003-2005) la Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir.
Averea Roxanei Mînzatu. Împrumut de 30.000 de euro pentru PSD
Potrivit ultimei ei declarații de avere, din iunie 2024, Roxana Mînzatu are un teren intravilan de 320 mp și o casă de locuit, cumpărată în 2009, ambele în Brașov. Ea are un credit de 40.000 de lei la CEC Bank, făcut în 2009. În 2023, Mînzatu a acordat un împrumut în nume personal pentru PSD, de peste 150.000 de lei, echivalentul a aproximativ 30.000 de euro.
Conform declarației ei de interese, este și membru în Consiliul de Administrație al Operatorului Pieței de Energie Electrică și de Gaze Naturale „OPCOM” București.
Soțul ei este director executiv la Autoritatea Vamală Română.