Prima măsură e o bonificație pentru bunii platnici, pentru firmele care-și plătesc la timp impozitul pe profit și impozitul pe veniturile microîntreprinderilor. Bonificația pentru firme este de 3% din impozitul pe profit sau pe veniturile microîntreprinderilor aferent anului 2024. Cu această bonificație se vor putea achita taxe și impozite în anul viitor. E de reținut că fiscul emite automat această bonificație, deci firmele vor primi înștiințarea fără niciun fel de birocrație, fără a depune vreo cerere. Peste550.000 de firme se califică astăzi pentru a primi această bonificație, din datele Ministerului Finanțelor.
A doua măsură pentru antreprenori este anularea tuturor dobânzilor și penalităților de întârziere pentru datoriile la buget, dacă firmele își plătesc aceste datorii până pe 25 noiembrie 2024. Circa 330.000 de firme pot beneficia de această măsură de stimulare dacă își plătesc datoriile până la termenul limită. În același timp cu firmele, ajutăm și cetățenii să-și plătească datoriile restante la buget.
Există două facilități importante acordate cetățenilor (persoanelor fizice) cu datorii la buget:
Prima facilitate e asemănătoare cu cea acordată firmelor, adică anularea dobânzilor și penalităților de întârziere dacă datoriile se achită până pe 25 noiembrie.
A doua facilitate înseamnă anularea a jumătate din datoria la stat, dacă această datorie mai mică de 5.000 de lei, dar tot cu condiții plătirii ei până pe 25 noiembrie. Dacă datoria e mai mare de 5.000 de lei, se anulează doar un sfert din datorie.
Aproximativ 850.000 de cetățeni pot beneficia de aceste facilități dacă își plătesc datoriile restante la stat.
Sunt două obiective mari pentru aceste măsuri de stimulare:
- sprijinul pentru cetățeni și pentru firme, mulți având dificultăți în ultima perioadă.
- creșterea încasărilor la bugetul de stat.
Estimarea făcută la Ministerul Finanțelor arată că, prin aceste decizii, se va obține un plus de 10 miliarde de lei la buget. E o măsură care va contribui direct la reducerea deficitului bugetar, un lucru foarte important pentru sănătatea finanțelor publice.