„Suntem conştienţi de modul în care Republica Moldova suferă de pe urma războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Ştim că actori pro-ruşi, Rusia încearcă să destabilizeze Republica Moldova, mai ales pe fundalul alegerilor prezidenţiale şi al aderării ţării la Uniunea Europeană. Mesajul meu cel important este astăzi acela că Germania vă este alături. Vom susţine ferm Republica Moldova pentru a face faţă încercărilor de destabilizare din partea Rusiei”, a declarat Scholz după întrevederea sa cu preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Potrivit cancelarului federal german, Republica Moldova a reuşit să facă faţă tuturor încercărilor de destabilizare din străinătate, iar preşedinta Maia Sandu a reuşit în mandatul său de patru ani să realizeze progrese deosebite, în pofida dificultăţilor economice.
Scholz: „Relaţiile noastre sunt strânse, sunt bazate pe încredere”
“Mă bucur să ne revedem la Chişinău. Întrevederea precedentă, în Marea Britanie, a fost excepţională. Am discutat şi despre modalităţile de colaborare la nivel de platformă de sprijin pentru Republica Moldova, în parteneriat cu Franţa şi România”, a amintit Scholz, exprimându-şi bucuria că se află acum la Chişinău.
“Doresc să subliniez bunele legături între ţările noastre şi să exprim dorinţa noastră de a sprijini Republica Moldova pe calea sa europeană. Relaţiile noastre sunt strânse, sunt bazate pe încredere”, a mai spus cancelarul federal, conform Agerpres.
Vizita lui Olaf Scholz în Republica Moldova are loc la 12 ani după cea efectuată de fostul cancelar german Angela Merkel. Olaf Scholz a fost în Republica Moldova anul trecut cu ocazia Summitului Comunităţii Politice Europene, iar preşedinta Maia Sandu a întreprins în luna mai o vizită oficial la Berlin, unde a fost primită de cancelarul federal german.